News Flash:

Zece familii asteapta venirea unui vecin din strainatate pentru a avea apa

28 Aprilie 2004
896 Vizualizari | 0 Comentarii
•Zece familii dintr-un bloc stau fara apa de mai mult de o luna •Asociatia de proprietari a imobilului nu poate lua nici o masura pentru reparatia defectiunii

La blocul Y2, de pe Bulevardul Independentei, un numar de zece apartamente nu pot sa dea drumul la apa calda sau rece, de frica sa nu fie inundati. Vina este a unei locatare, Manuela Gaina, plecata in strainatate, in al carei apartament s-a spart coloana de alimentare cu apa, de la baie. In apartament nu locuieste nimeni, iar proprietarul nu a lasat nici o cheie sau un numar de telefon unde sa poata fi gasit sau contactat, in caz de nevoie. Pe data de 16 martie a acestui an s-a produs o defectiune majora, care s-a concretizat prin inundarea a doua apartamente de la etajul inferior. Cel mai grav a fost afectata Maria Rusu Tataru, in varsta de 47 de ani, care sufera de tensiune arteriala esentiala de stadiul I, hepatita cronica, diabet (dependenta de insulina) si nu are nici o sursa de venit. Aceasta necesita de multe ori internari de urgenta si era la spital in momentul cand s-a produs o inundatie. Desi pagubele suferite sunt destul de mari, locatara nu emite nici o pretentie. Ea ar fi multumita doar sa se repare defectiunea, ca sa poata face reparatii la tavanul de la baie, care, din cauza apei infiltrate, este puternic afectat. Fiindca nimeni nu are cheia apartamentului unde exista defectiunea si nu se poate interveni in nici un fel pentru remedierea acesteia, zece familii, care sunt racordate pe aceeasi coloana la reteaua de distributie a apei, stau fara apa curenta de mai bine de o luna. Locatarii spun ca administratorul blocului, Ecaterina Dohotariu, si presedintele asociatiei de proprietari, Stan Lazar, adica persoanele care ar trebui sa se ocupe de problemele blocului, sunt cele mai putin interesate, deoarece acest neajuns nu-i afecteaza in nici un fel, pentru ca apartamentele in care locuiesc sunt alimentate de alte coloane de apa decat cea defecta. Tot Maria Rusu a fost cea care a apelat la Politie si Primarie pentru a primi ajutor in aceasta problema. Dupa ce cazul a devenit public, se pare ca cei care sunt platiti ca sa ia masuri pentru o rezolvare cat mai operativa a problemelor locatarilor vor face astazi, la orele 18.00, o sedinta a asociatiei de proprietari, in care se va hotari cum se va proceda pentru rezolvarea acestei probleme.
Dan MARTUNEAC
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1567 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019854 (s)

loading...