News Flash:

Zece milioane Euro zidite

17 Noiembrie 2006
4535 Vizualizari | 2 Comentarii
Zece milioane Euro zidite
• Pe un perimetru delimitat de strazile Prof. Emil Honoriu, Prof. Nicolae Bucur si Prof. Neculai Zamfirescu, in zona cimitirului Buna Vestire, prinde contur un nou cartier de vile • Preturile la terenurile din zona incep de la 30 de Euro pe metrul patrat si urca chiar si pana la fabuloasa cifra de 100 de Euro pe metrul patrat • Ca valoare de piata, vilele din acest cartier in devenire sunt cuprinse intre 100 mii Euro si 210 mii Euro, adica peste sapte miliarde lei • La un pret mediu de 100 mii Euro, casele din aceasta zona se concretizeaza intr-un cartier de 10 milioane Euro


In zona cimitirului Buna Vestire, mai exact pe un perimetru delimitat de strazile Prof. Emil Honoriu, Prof. Nicolae Bucur si Prof. Neculai Zamfirescu, prinde contur un nou cartier de vile. Majoritatea terenurilor din zona a apartinut comunei iesene Miroslava, dar a fost retrocedata proprietarilor, care nu au ratat ocazia de a-i valorifica potentialul. Astfel, s-a vandut masiv in zona respectiva, iar cei cu posibilitati s-au ingramadit sa cumpere teren, profitand la randul lor de potentialul zonei. Primele constructii au aparut in zona respectiva prin anul 1992, insa zona a inceput sa se dezvolte cu precadere intre anii 2002 si 2003. La ora actuala, in zona sunt ridicate aproximativ 100 de case, multe altele aflandu-se in constructie. La un pret mediu de 100 mii Euro, casele din aceasta zona se concretizeaza intr-un cartier de 10 milioane Euro. Zona este deosebit de linistita, iar peisajul atrage multi clienti, cu dare de mana bineinteles, pentru ca preturile in zona incep de la 30 Euro pe metrul patrat si urca chiar si pana la fabuloasa cifra de 100 Euro pe metrul patrat. Problematice in zona sunt caile de acces. Astfel, pentru ca pamanturile au fost retrocedate, fiecare a vandut parcele dupa bunul sau plac, fara sa se mai gandeasca insa ca viitorii proprietari vor avea nevoie si de cai de acces pentru a ajunge la terenuri. Din acest motiv, zona are foarte multe fundacuri iar reteaua de canalizare va fi foarte greu de realizat. In afara faptului ca drumurile sunt putine, cele existente sunt aproape impracticabile. Fiecare a vrut sa-si modernizeze calea de acces si a trantit diverse bucati de caramida sau alte resturi provenite de la constructii. Aceste bucati nu au fost tasate si reprezinta un real pericol pentru autoturisme. Doar strazile principale se bucura de un covor de asfalt nou. Mai mult, unele alei arata ca niste adevarate transee din cauza retelelor de canalizare care tocmai se instaleaza. Totusi, cine a privit dincolo de aceste aspecte, nu a ezitat sa-si tranteasca niste vile impozante in zona.

Numai lume buna

Printre cei care si-au "incropit" cate o viluta in zona amintita se numara Costel Drumea, fost adjunct al Politiei Judetene, Neculai Catu, director al TMUCB SA si multi doctori si chiar preoti. "Este o zona foarte frumoasa, linistita si foarte putin poluata. Mai mult, este foarte aproape de oras. Eu unul chiar recomand aceasta zona pentru ca este in plina dezvoltare si nici macar o treime din suprafata nu este acoperita. Cred ca in zece ani va fi un cartier cu care orasul se va mandri", a spus Victorel Lupu, director al Directiei Economice si de Finante Publice Locale din cadrul municipalitatii iesene, care locuieste in zona de doi ani. Printre vilele terminate se numara cateva la care cei mai multi dintre ieseni pot doar visa. Reporterii ZIUA de Iasi au apelat la parerea unui specialist pentru a calcula o valoare estimativa a catorva vile din zona respectiva. Astfel, valoarea lor se incadreaza intre 100 mii Euro si 210 mii Euro, adica peste sapte miliarde lei vechi. "Calculele sunt doar estimative si pot avea o eroare de 20 la suta. Am pornit de la faptul ca pretul de constructie, plus finisarea, este de circa 350 Euro pe metrul patrat. Finisajele interioare insa pot ridica cu mult valoarea casei. In interior poate fi o baie de cinci milioane lei (500 RON - n.r.) sau de 50 milioane (5.000 RON - n.r.)", a declarat arhitectul Ionel Oancea, specialistul care a facut aceste calcule estimative.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

4106 viz    2 com
5878 viz    4 com
2154 viz    4 com
1913 viz    1 com
2288 viz    2 com
2515 viz    1 com
2015 viz    1 com

Comentarii (2)

Anonim  | #1859
Sa construiasca ... ce au de facut ... Din cate stiu si incopu se face ceva asemanator, o nvestitie facuta cica de niste evrei.
Anonim  | #1860
Bravo lor, daca tot nu au ce face cu banii isi fac vile ca sa mai scape de ei.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2101 (s) | 24 queries | Mysql time :0.058224 (s)

loading...