News Flash:

Zece proiecte ale Iasului vor avea prioritate

27 Februarie 2009
1115 Vizualizari | 0 Comentarii
Ieri, la Sala Mare a primariei, reprezentantii mediului economic, universitar si ai societatii civile sau ai administratiilor locale au participat la o dezbatere publica cu privire la proiectele importante ale Iasului care urmeaza sa fie implementate in urmatorul deceniu. O parte din cei prezenti au facut observatii sau chiar au criticat Planul Integrat de Dezvoltare pentru Polul de Crestere Iasi (PIDPC). Consilierul local Camelia Gavrila a cerut o mai mare aplecare spre proiectele ce vizeaza reabilitarea centrului cultural al orasului. In schimb, rectorul Universitatii Al. I. Cuza a avut prezenta de spirit sa trezeasca auditoriul din somnolenta in conditiile in care prezentarea a fost destul de tehnica. Astfel, a precizat ca maretele proiecte ale Iasului vor avea o finalitate peste decenii bune.

"Este necesara aceasta viziune. Nu trebuie insa sa credem ca in doi ani ne vom dezvolta ca Barcelona, dar este un inceput si speram ca peste 50 de ani sa fie mai bine", a spus Vasile Isan, rectorul Universitatii Cuza. Concluziile discutiilor s-au axat pe faptul ca din 331 de proiecte au fost incluse in plan doar 81. Dintre acestea, doar 10 au prioritate pe Axa 1 POR (Program Operational Regional), in cadrul careia Iasul poate accesa 114 milioane Euro in calitate de pol de crestere. Din Zona Metropolitana, doar comuna Holboca are sanse sa prinda finantare pentru amenajarea unui parc industrial. Celelalte noua proiecte ce vizeaza municipiul Iasi, printre care Autostrada Est-Vest, 275 milioane lei, reabilitarea centrului istoric al Iasului, 25 milioane lei sau reabilitarea si modernizarea infrastructurii rutiere din zona culturala a Iasului, 17,7 milioane lei, pot obtine finantare pe alte axe. "Pe axa 1 valoarea proiectelor este de 170 milioane Euro", a explicat Mihai Dorus, director Directia Programe si Servicii pentru Comunitate.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2018 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018559 (s)

loading...