News Flash:

Zeci de tamponari din cauza cetii

9 Octombrie 2006
1349 Vizualizari | 0 Comentarii
• Din cauza cetii de duminica dimineata, la Biroul Tamponari de la Politia Rutiera au fost inregistrate mai multe tamponari decat de obicei • Sambata au fost prinsi mai multi soferi ametiti la volan • "Vom suspenda permise pana cand soferii vor intelege ca nu trebuie sa bea inainte de a se urca la volan", a spus comisarul sef Liviu Zanfirescu, seful Inspectoratului de Politie al Judetului Iasi


Din cauza cetii care a cazut peste municipiul Iasi in cursul diminetii de ieri si din cauza aglomeratiei, au fost inregistrate mai multe tamponari auto decat de obicei. Ieri la pranz, la Biroul Tamponari de la Politia Rutiera Iasi erau inregistrate in condica circa 12 tamponari, insa mai asteptau la ghiseu si alte persoane. "Pe de o parte, este vorba de tamponari din cauza cetii de afara, insa au fost si multe tamponari din cauza neasigurarii la schimbarea directiei de mers. In aceste zile au fost mai multe tamponari decat de obicei. Este vorba de aglomeratia din oras, de studenti si de pelerini", a spus Alexandru Suhan, lucrator in cadrul Biroului Tamponari de la Politia Rutiera Iasi. Tot in cursul acestui sfarsit de saptamana, politistii de la Sectiile I si V, din cartierele Dacia, Alexandru cel Bun si Pacurari, au executat o actiune pentru descoperirea soferilor care conduc sub influenta bauturilor alcoolice. Numai in seara zilei de sambata au fost descoperiti patru soferi auto care conduceau in stare de ebrietate. Unui tanar de 18 ani i-a fost intocmit dosar penal pentru faptul ca era la volanului unui autoturism Dacia 1300 in stare de ebrietate si pentru faptul ca nu detinea permis de conducere. Alti trei soferi au fost depistati in stare de ebrietate, unul dintre acestia abia tinandu-se pe picioare, in urma testului rezultand o alcoolemie de 1,24 grame de alcool pur in aerul expirat, adica 2,5 grame la mie in sange. "Este foarte mare indisciplina in traficul rutier. Multi soferi au baut tulburel si au fost depistati de politisti. Parte dintre acestia cred ca nu ii va depista nimeni si de aceea se urca beti la volan. Am dat ordine atat la politistii rutieri, cat si la cei de la Sectiile de Politie sa intensifice controalele rutiere. Vom suspenda permise pana cand soferii vor intelege ca nu trebuie sa bea inainte de a se urca la volan", a spus comisarul sef Liviu Zanfirescu, seful Inspectoratului de Politie al Judetului Iasi.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1553 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015767 (s)

loading...