News Flash:

Zile aglomerate pentru inspectorii OPC

9 Octombrie 2007
645 Vizualizari | 0 Comentarii
• Numarul mare de comercianti, sutele de pelerini veniti in Iasi special pentru sarbatori, aglomeratia permanenta din principalele zone unde se desfasoara activitatile de comert creeaza un mediu propice pentru speculanti si infractori


Desi inceputul sarbatorilor se anunta tumultuos pentru inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului (OPC) si ai Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA), putine amenzi au fost acordate agentilor economici veniti special pentru eveniment. De sambata, de cand au inceput Sarbatorile Iasului, inspectorii OPC au avut zece actiuni de control la agentii comerciali veniti sa-si expuna produsele alimentare sau nealimentare de sarbatori. In urma controalelor efectuate, au fost sanctionati doar patru comercianti, care isi desfasurau activitatea in domeniul alimentar. Trei dintre acestia functionau in afara perioadei de autorizatie si au fost amendati cu 60 milioane lei (6.000 RON) pentru ca si-au expus produsele inainte de 6 octombrie, data la care au inceput sarbatorile si de cand agentii economici au primit autorizatiile de functionare.

Inspectorii OPC au mai dat un avertisment unui agent comercial care, desi nu functiona, avea in frigidere 25 de kilograme de mici, care nu aveau nici un fel de element de identificare si caracterizare. Inspectorii OPC au in vizor si comerciantii de produse nealimentare, respectiv textile si produse artizanale, care isi vor incepe activitatea in cursul zilei de astazi. Primele zile s-au aratat linistite pentru reprezentantii OPC si DSVSA, dar acestia sustin ca vor organiza mai multe actiuni de control in urmatoarele zile. Numarul mare de comercianti, sutele de pelerini veniti in Iasi special pentru sarbatori, aglomeratia permanenta din principalele zone unde se desfasoara activitatile de comert creeaza un mediu propice pentru speculanti si infractori. Din aceste motive, inspectorii OPC si DSVSA vor supraveghea permanent activitatea agentilor economici, iar persoanele interesate pot suna la sediile acestora pentru a reclama neregulile sesizate pe durata sarbatorilor.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1658 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018100 (s)

loading...