News Flash:

Zile decisive pentru viitorul atacantului Ionut Bilba

30 Noiembrie 2007
2053 Vizualizari | 1 Comentarii
Ionut Bilba
• La sfarsitul acestei saptamani expira termenul pana la care atacantul Politehnicii Iasi, Ionut Bilba, trebuie sa decida daca va semna sau nu prelungirea contractului cu formatia din Copou • Atacantul senegalez Mohamed Manga va ajunge la Iasi abia la sfarsitul acestei saptamani • Varful african a plecat in tara natala pentru a-si rezolva problemele cu cartea verde si lipseste de la antrenamente de cateva saptamani


Doar cateva zile: atat mai are la dispozitie atacantul Politehnicii Iasi, Ionut Bilba, sa anunte daca-si va prelungi sau nu contractul cu formatia din dealul Copoului. Presedintele Sorin Boca l-a atentionat pe jucator inca din urma cu aproximativ zece zile ca asteapta un raspuns de la Bilba, la oferta facuta de Poli, pana la finalul ultimei etape din acest tur de campionat. Cum duminica gruparea ieseana va disputa un joc foarte important, acasa cu Otelul Galati, nu este exclus ca Ionut Bilba sa decida daca va semna o noua intelegere cu iesenii abia in cursul saptamanii viitoare. Deocamdata, este cert ca in cazul in care Bilba va refuza sa semneze prelungirea intelegerii scadente in vara anului viitor, nu va mai intra in calculele antrenorului Popa. Tehnicianul iesean si-a avertizat de altfel jucatorul ca va fi trimis la echipa secunda daca nu-si clarifica situatia contractuala. "Vreau sa lucrez cu jucatori concentrati la maxim la antrenamente si la joc. Bilba trebuie sa-si clarifice situatia contractuala, pentru ca altfel nu fac rabat de la principiile mele si-l trimit la echipa a doua", a spus Popa. De asemenea, presedintele Sorin Boca declara in urma cu mai bine de o saptamana ca asteapta un raspuns de la Bilba pana la finalul turului. "Mi se pare normal ca odata cu finalul turului sa stim si noi si mai ales antrenorul Popa daca vom putea conta pe el in continuare. Am avut mai multe discutii cu jucatorul, i-am facut o oferta de prelungire a contractului si in urma negocierilor avute, am convenit ca in maxim o saptamana sa se decida daca va semna prelungirea contractului, cu toate consecintele de rigoare", declara la acea vreme presedintele Sorin Boca. Practic, de la data de 1 ianuarie 2008, Bilba intra in ultimele sase luni de contract, poate negocia si chiar poate semna cu oricare alta formatie din Romania sau din strainatate. Ajuns la varsta de 26 ani, a deplinei maturitati in fotbal si vanat mai mult sau mai putin oficial de mai multe cluburi din Romania, atacantul Politehnicii Iasi, Ionut Bilba, trebuie sa decida astfel incotro o va lua cariera sa.

Manga intarzie

Intre timp, un potential inlocuitor al lui Bilba, atacantul senegalez Mohamed Manga, va ajunge la Iasi abia la sfarsitul acestei saptamani. Varful african a plecat in tara natala pentru a-si rezolva problemele cu cartea verde si lipseste de la antrenamente de cateva saptamani. Manga a semnat deja un contract pe 3 ani si sase luni cu gruparea din Copou, intelegere care poate fi insa reziliata unilateral de catre Politehnica, in iarna acestui an. "Jucatorul ar trebui sa ajunga la Iasi pana la sfarsitul acestei saptamani", a explicat ieri presedintele Sorin Boca. Practic, Manga va rata si meciul de duminica impotriva Otelului Galati si, cum este in urma cu pregatirea fizica, este de asteptat sa nu mai joace vreun meci oficial in tricoul Politehnicii in acest an. Cu doar 15 puncte acumulate in primele 16 runde, jucatorii din Copou vor avea parte de un final de an incins, cu meciuri pe viata si pe moarte. Cu o etapa inainte de finalul turului, trupa lui Popa ocupa locul 14 in clasamentul la zi al Ligii I, ultimul care asigura mentinerea in esalonul de elita. Onut si compania nu au decat un avantaj minim, de un punct fata de UT Arad sau Pandurii Targu Jiu, echipele de pe locurile 15 si 16 (pozitii care sunt retrogradante la finalul campionatului). Totusi, situatia nu este chiar atat de grava, din moment ce in subsolul clasamentului sunt nu mai putin de 7 echipe pe o distanta de doar trei puncte. In aceste conditii, in urmatoarele trei meciuri, acasa cu Otelul Galati si Poli Timisoara si in deplasare la Universitatea Craiova, iesenii trebuie sa obtina macar cinci puncte pentru a avea o iarna cat de cat linistita.



manga intarzie
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

g  | #24545
la pocreaca cu tine si cu fumurile tale
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1884 (s) | 24 queries | Mysql time :0.016340 (s)

loading...