News Flash:

Ziua juridica

6 Mai 1999
778 Vizualizari | 0 Comentarii
Intrebare: Am uitat un bun de valoare intr-un taxi. Am depistat conducatorul auto, dar acesta a refuzat sa-mi restituie bunul. M-am adresat organelor de Politie, cel in cauza a fost cautat la locul de munca dar a disparut a doua zi, abandonind autoturismul. Am fost sfatuit sa astept 10 zile, dupa care taximetristul urmeaza sa raspunda penal, in caz ca nu-mi restituie bunul, pentru comiterea infractiunii de insusire a bunului gasit. Sint constient ca, chiar daca voi solicita despagubiri, nu am sanse sa recuperez contravaloarea bunului, deoarece invinuitul poate fi insolvabil. Cum ma sfatuiti sa procedez? Nu exista posibilitatea ca persoana respectiva sa raspunda pentru o alta infractiune, pedepsita mai aspru, nu doar cu trei luni inchisoare? (Gh. P. - Iasi)
Raspuns: Daca cele relatate sint reale, din punctul meu de vedere, conducatorul auto a comis infractiunea de abuz de incredere, motivat de: in momentul in care v-ati urcat in taxi intre dumneavoastra si taximetrist s-a realizat, prin consens, un contract de transport. In schimbul pretului, cel in cauza era obligat sa va tranporte la destinatie, impreuna cu bunurile, bagajele pe care le-ati avut. In situatia in care se va putea constata ca taximetristul a observat ca ati uitat bagajul si nu v-a atentionat, bunul raminind in posesia acestuia, posesia este de rea credinta si deci exista premisele comiterii abuzului de incredere. Referitor la posibilitatea recuperarii contravalorii bunului, aveti posibilitatea, ca parte civila, sa solicitati introducerea in cauza, in calitate de parte responsabila civilmente, societatea la care functiona cel in cauza, pentru a raspunde solidar, alaturi de angajatul invinuit.

Intrebare: Am promovat un apel civil si nu l-am motivat in termen. Am dreptul sa introduc recurs, pe care sa-l motivez, adica sa invederez motivele care trebuiau depuse initial? (Vasilache Eugenia - Pascani)
Raspuns: Daca motivatia recursului priveste fondul litigiului, va sfatuiesc sa evitati efectuarea unor cheltuieli inutile. Numai daca dvs. considerati ca puteti justifica nemotivarea in termen a apelului, cum ar fi necomunicarea considerentelor sentintei civile de catre Judecatorie, este logic sa exercitati aceasta cale de atac. Desigur, dreptul la recurs il aveti de la lege, dar este bine sa stiti cind si cum trebuie exercitat.
Av. Ilie COTOMAN
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :2.7125 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021202 (s)