News Flash:

Ziua plocoanelor pentru profesoare

7 Martie 2006
873 Vizualizari | 0 Comentarii
•Daca la clasele primare invatatoarele ajung sa primeasca un cadou in valoare de pana la 25 milioane lei (2,5 mii RON), suma scade invers proportional cu varsta copiilor

Apropierea zilei de 8 martie a devenit un calvar pentru parintii mai putin instariti care au copii la scoala. Daca doamna invatatoare este draguta, iar cei mai multi dintre parinti sunt instariti, pentru atentia de Ziua Femeii elevii din clasele primare pregatesc un cadou care poate ajunge chiar pana la 1 milion lei (100 RON) de copil. Aceasta este suma care o scoate din buzunar un parinte care are copilul la o scoala buna, cu faima. Daca la clasele primare invatatoarele ajung sa primeasca un cadou in valoare de 25 milioane lei (2,5 mii RON), suma scade invers proportional cu varsta copiilor. Astfel, se ajunge ca un elev din clasa a opta sa cotizeze, in medie, cu 100 mii lei (10 RON), iar un licean cu cel mult 50 mii lei (5 RON). Toate in functie de renumele scolii, al invatatoarelor, respectiv al profesorilor. In acesta primavara sumele de bani cu ajutorul carora s-a cotizat la o mica atentie variaza intre 50 mii lei (5 RON) si pana la 300 mii lei (30 RON). In functie de scoala si potenta financiara a parintilor, exista cazuri in care pentru doamna invatatoare s-au strans si cate 1 milion lei (100 RON) de elev. Buchete de flori, bomboane de ciocolata, bijuterii, parfumuri ametitoare, icoane, ceasuri sau elemente decorative, acestea sunt cateva din ideile de cadouri la care s-au gandit elevii ieseni impreuna cu parintii in semn de recunostinta fata de dascalii de la catedra. Cel mai mari sume de bani se aduna la scolile cu prestigiu. Aici un elev poate cotiza de la 200 mii lei (20 RON), cel putin, suma urcand pana la posibilitatile fiecarui parinte. De obicei, seful clasei impreuna cu un parinte merge la cumparaturi dupa o perioada de deliberari, in care sunt discutate diverse posibilitati de cadouri. De la obligatoriile buchete de flori pentru doamnele profesoare, tinerii ajung la bijuterii din aur pentru diriginta si pentru profesorii de la obiectele de baza. O alta practica destul de intalnita este ca invatatoarea sa mearga cu un parinte prin magazine ca din suma adunata sa isi poata alege singura ceea ce are nevoie. De obicei, de ziua de 8 marie, elevii profita pentru a-si arata recunostinta fata de cadrele didactice, dar si pentru incurajarea atentiei mai profunde pe care ar trebui sa o manifeste cu precadere cadrele didactice care predau discipline de examen. Cadouri mai serioase primesc, pe langa invatatoare si diriginte, profesoarele de matematica si de romana.
Marilena ROJNITA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1360 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019619 (s)

loading...