News Flash:

11 arestări în reţeaua de contrabandişti condusă de organizatorul concursului „Miss Piranda”

3 August 2010
2232 Vizualizari | 0 Comentarii
11 arestări preventive s-au făcut, în noaptea de vineri spre sambătă, în dosarul reţelei de contrabandă cu ţigări, condusă, după spusele anchetatorilor, de către interlopul Paul Iova, alias „Ion Petrişor”, în varstă de 48 de ani, din municipiul Bucureşti, personaj cunoscut ca organizator al concursului „Miss Piranda”, cel care an de an „încoronează” aşa-zişii regi ai manelelor din Romania. Pe lista arestaţilor nu putea lipsi Paul Iova, dar nici unul dintre ceilalţi membri importanţi ai grupării, Constantin Nistor, de 40 de ani, alias „Copilu”, din oraşul Vicovu de Sus, individ care acum trei ani era extrădat în Germania, pentru jaf armat, răpire şi luare de ostatici, infracţiuni comise în zona Hamburg. In celulele de la subsolul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava s-a întors, sambătă dimineaţă, şi George Tăraţă, în varstă de 37 de ani, zis „Cuşu”, din Vicovu de Jos, cel care în decembrie 2007 era arestat preventiv tot pentru contrabandă, însă, două luni mai tarziu, era lăsat să se întoarcă acasă de judecători. Cu dubele poliţiei au fost transportaţi, sub escortă, de la Tribunal la Arest, cu mandate de arestare, şi Fănel Iova, de 27 de ani, din Mioveni-Argeş, fiul lui „Ion Petrişor”, Adrian Militaru, de 34 de ani, din Bucureşti, şi Paul Roman, 43 de ani, din comuna Pantelimon, judeţul Ilfov. Potrivit anchetatorilor, aceştia erau „locotenenţii” lui Paul Iova şi se ocupau cu transporturile de ţigări de la Suceava la Bucureşti. Lista indivizilor care au primit mandate de arestare la cererea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Suceava conţine şi numele a cinci suceveni: Adrian Arcadie Isopescu, de 33 de ani, şi Ioan Parasca, ambii din Vicovu de Sus, Vasile Ieremciuc, de 47 de ani, din Bălcăuţi, Ghiocel Liviu Zabaţchi, de 42 de ani, şi Mihaela Butnăraşu, de 34 de ani, ultimii doi din municipiul Suceava. Procurorii DIICOT Suceava au cerut arestarea şi a unui anume Relu Valentin Burlacu, din judeţul Botoşani, însă magistraţii Tribunalului Suceava au decis că acesta poate fi cercetat şi în stare de libertate. Liberi, dar cu interdicţia de a părăsi ţara, au plecat sambătă dimineaţă de la Tribunalul Suceava şi Mihai Ariton Bălţei şi Corneliu Constantin Simionovici, ambii din municipiul Rădăuţi. Piaţa neagră din Capitală, aprovizionată cu marfa contrabandiştilor suceveni Potrivit anchetatorilor, Paul Iova, alias „Ion Petrişor”, deţinea monopolul pe piaţa neagră a ţigărilor de contrabandă din Capitală, iar marfa cu timbru de Ucraina şi Republica Moldova era cumpărată de bucureştean de la Suceava, pe bază de comandă. La Suceava, „Petrişor” ţinea legătura cu mai mulţi indivizi, prin care „Copilu” şi „Cuşu”, cei care aveau un cuvant greu de spus în mafia contrabandiştilor de ţigări din zona Rădăuţi. Cand aveau ţigări de livrat, membrii grupării luau legătura între ei, iar totul se livra la Bucureşti pe bază de comandă. „Ion Petrişor” în persoană, explică surse judiciare, venea la Suceava şi negocia preţurile, asigurand totodată şi transporturile, deplasandu-se ca antemergător pe traseul pe care era dusă marfa de contrabandă către Capitală. Ţigările, susţin anchetatorii, erau introduse ilicit în Romania, peste frontiera de stat adiacentă judeţelor Suceava şi Botoşani. Anchetatorii au stabilit că ţigările de contrabandă erau vandute de membrii suceveni ai grupării şi unor personaje din judeţele Constanţa, Neamţ şi Covasna, care le comercializau pe piaţa neagră de la ei. Contrabandiştii erau foarte bine organizaţi, luandu-şi măsuri de protecţie împotriva unor eventuale „infiltrări” ale oamenilor legii. De exemplu, locaţiile depozitelor de ţigări erau schimbate periodic, pentru ca poliţiştii să nu le dea de urmă. (Sursa - Monitorul)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4121 (s) | 22 queries | Mysql time :0.286564 (s)