News Flash:

13 asemănări şocante despre viaţa şi moartea Mădălinei Manole şi Roxanei Briban

4 Decembrie 2010
1250 Vizualizari | 0 Comentarii
Nu s-au cunoscut niciodată, insă aveau in comun mai multe decat şi-ar fi putut cineva imagina. Vieţile sopranei Roxana Briban şi a cântăreţei Mădălina Manole au urmat acelaşi fir din copilărie şi până pe culmile succesului, apoi din zbuciumul disperării ce le-a întunecat sufletul şi până ce s-au aruncat în ghearele morţii. Un şir lung de coincidenţe pare să le lege destinele celor două femei, care şi-au planificat îndelung moartea fără ca nimeni din jur să bănuiască ceva şi care şi-au luat zilele lăsând în urmă numai semne de întrebare. Libertatea vă prezintă astăzi 13 asemănări majore între destinele celor două artiste.

1. Pasionate de muzică din copilărie


Roxana Briban s-a dedicat vieţii muzicale încă de la vârsta de 6 ani, când a început să studieze vioara. În scurt timp a devenit solistă în Corul de copii al Radiodifuziunii Române, cu care a susţinut peste 300 de concerte.


Mădălina Manole a studiat chitara de mică şi chiar a compus muzică pe versurile unor poeţi cunoscuţi. La vârsta de 15 ani a debutat la Cenaclul Tineretului Prahovean şi împreună cu Ştefania Ghiţă a format duetul "Alfa şi Beta".


2. Au urcat repede pe scara succesului


La scurt timp după ce a terminat Universitatea de Muzică din Bucureşti, Roxana Briban a început să colaboreze cu Opera Naţională Română, dar şi cu instituţii de gen din alte ţări.


După ce a participat la câteva festivaluri de succes, în 1991 Mădălina Manole a avut un succes nebun cu albumul "Fata dragă". Apoi a început o serie lungă de turnee în ţară şi în străinătate.


3. Dificultăţile le-au provocat depresie


După spusele foştilor colegi, declinul Roxanei a coincis cu momentul în care vocea care a consacrat-o a început să-i joace feste. Speriată că nu va mai putea cânta niciodată, soprana nu mai reuşea să se concentreze la repetiţii şi chiar la concerte. Acest lucru a făcut-o să piardă câteva colaborări importante în ţară şi în străinătate.


Anul acesta, după lansarea pe piaţă a albumului "O9 Mădălina", cântăreaţa a suferit din cauza faptului că vânzările erau foarte slabe. După mai mulţi ani de declin în carieră, Mădălina Manole spera să revină pe scenă cu noile melodii. Din păcate, publicul nu a primit foarte bine noul album, iar aceasta a fost o lovitură imensă pentru artistă.


4. Erau dependente de bărbaţii lor


După cum chiar el mărturisea, Alexandru Briban, soţul Roxanei, îi organiza acesteia toată viaţa. El se ocupa de contractele ei, îi alegea ţinutele de spectacol şi tot el o coafa şi o epila. Practic, Roxana nu făcea nimic singură.


După moartea Mădălinei Manole, Petru Mircea, soţul artistei, a fost acuzat de apropiaţi ai acesteia că o transformase într-o păpuşă. El se ocupa de cariera ei, îi alegea rochiile pe care să le poarte la concerte şi făceau totul împreună.


5. Soţii au devenit vedete de televiziune


La 24 de ore după ce şi-a găsit soţia moartă în baie, Alexandru Briban dădea interviuri oricui voia să îl asculte. Chiar şi în timpul înmormântării, văduvul s-a dezlipit de sicriu şi a găsit timp să discute cu jurnaliştii.


Dacă în primele zile după moartea Mădălinei Petru Mircea a refuzat să discute, la scurt timp, acesta a devenit un obişnuit al emisiunilor televizate. A povestit chiar şi despre tentativele de sinucidere ale soţiei sale, susţinând că aceasta a refuzat să fie consiliată.


6. Relaţiile cu părinţii erau tensionate


Într-un interviu acordat în 2004, soprana declara că după moartea părinţilor săi singurul care i-a rămas aproape a fost soţul ei, Alexandru. Şocul a venit după decesul artistei, când bărbatul a mărturisit că doar tatăl Roxanei e mort, iar mama încă trăieşte.


Potrivit cunoscuţilor, nici Mădălina Manole nu a fost foarte apropiată de părinţii ei în ultimii ani de viaţă, deşi motivul răcelii dintre ei nu a fost încă descoperit. Eugenia şi Ion Manole susţin că singurul vinovat ar fi Petru Mircea, care a ţinut-o pe Mădălina departe de ei.


7. S-au izolat de prieteni şi de colegi


Foştii colegi ai Roxanei Briban de la Opera Naţională au povestit că în ultimul an de viaţă soprana era frământată de griji, dar a refuzat să discute cu ei. Prietenii care au încercat să o sune acasă au dat de soţul Roxanei, care le spunea, invariabil, că artista e ocupată.


După moartea Mădălinei Manole, artiştii români alături de care cântăreaţa a mers în turnee ani la rând au mărturisit că de ceva vreme nu mai ştiau nimic despre "Fata cu părul de foc". Mădălina vorbea foarte puţin cu ei şi nu le-a dezvăluit zbuciumul din sufletul ei.


8. Au avut şi alte tentative de sinucidere


Aşa cum chiar soţul ei a mărturisit, Roxana Briban a mai avut o tentativă de a-şi pune capăt zilelor, luând medicamente.


Înainte să se sinucidă cu Furadan, Mădălina Manole a mai încercat să îşi pună capăt zilelor cu diluant, apoi cu medicamente şi se pare că a încercat chiar să îşi injecteze o substanţă toxică în vene.


9. Au refuzat să primească ajutor


De teamă că i-ar putea fi afectată cariera, Roxana Briban nu a spus nimănui despre tentativa de sinucidere şi nici nu a cerut ajutor de specialitate.


Petru Mircea susţine că după cele trei tentative de sinucidere ar fi încercat să o convingă pe Mădălina să meargă la un specialist. După spusele lui, cântăreaţa ar fi refuzat, pe motiv că nu vrea ca fanii şi prietenii să afle de problemele ei. Credea că acest lucru i-ar fi afectat şi mai mult cariera.


10. Şi-au premeditat sinuciderea


Pe 13 noiembrie, soprana şi-a trimis soţul la cumpărături, ca să fie sigură că are timp să îşi ducă la bun sfârşit planul macabru. Mai mult, a închis uşa şi a lăsat cheia în broască, blocând-o. A înghiţit un pumn de pastile, apoi s-a cufundat în cada umplută cu apă caldă şi şi-a tăiat venele de la mâini şi de la un picior. Pentru a fi sigură că nu va mai putea fi salvată, şi-a tras apoi trei saci pentru gunoi pe cap şi i-a fixat cu bandă adezivă în jurul gâtului. În mai puţin de trei minute a murit sufocată.


În seara de 13 iulie anul acesta, Mădălina Manole a plecat de la studioul de înregistrări împreună cu soţul ei, Petru Mircea şi, în drum spre casă, s-au oprit la un magazin, de unde au cumpărat şampanie pentru ziua de naştere a artistei. Mădălina s-a trezit în toiul nopţii şi a coborât în baia de la parterul locuinţei, pentru ca soţul, fiul şi soacra, care dormeau, la etaj să nu o audă. A dizolvat într-un pahar Furadanul pe care i-l ceruse unei prietene cu câteva zile înainte şi l-a dat pe gât.


11. Soţii şi părinţii artistelor, în conflict


La doar o zi după ce Roxana a fost înmormântată, o nepoată a artistei a anunţat printr-un comunicat de presă că Alexandru Briban a ţinut-o pe soprană departe de familia ei. Soţul Roxanei susţine însă că rudele acesteia nu s-au interesat de viaţa lor.


Şi în cazul Mădălinei Manole scandalul dintre Petru Mircea, soţul artistei, şi părinţii ei a început după înmormântare. Părinţii cântăreţei şi-au acuzat ginerele că nu le-a spus că fiica lor e bolnavă. În replică, Petru i-a învinuit pe aceştia că trăiau pe spatele Mădălinei.


12. Şi-au luat rămas-bun printr-un bilet


Roxana i-a lăsat soţului său un bilet de adio scurt, scris pe o foaie ruptă dintr- un carneţel şi lipită pe calculator.


Mădălina şi-a luat rămas bun de la familie printr-o scrisoare amplă, în care le spunea rudelor ce au de făcut.


13. Au fost abuzate de partenerii lor?


După moartea Roxanei, câţiva colegi ai acesteia au afirmat că artista a venit, la un moment dat, la serviciu cu un ochi vânăt, lăsând să se înţeleagă că ar fi fost bătută de soţ.


După moartea fiicei sale, tatăl Mădălinei, Ion Manole, a declarat că a văzut-o cu un ochi vânăt. Cântăreaţa ar fi spus că s-a lovit, însă când a fost întrebată dacă Petru a bătut-o nu a negat.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

roxana briban roxanei alexandru briban petru mircea roxanei briban
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1359 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014352 (s)