Actualitate

130 de cabinete noi de vaccinare împotriva noului coronavirus, în România. 4 centre, deschise la Iași

Publicat: 26 feb. 2021
O persoană într-un centru de vaccinare, imunizată cu AstraZeneca
Un student la medicină în vârstă de 24 de ani a fost găsit mort, la Nantes, la 10 zile după ce se vaccinase cu serul AstraZeneca

Noi cabinete de vaccinare vor fi deschise în România. Începând de luni, 1 martie 2021, nu mai puțin de 130 de cabinete noi devin operaționale pentru vaccinarea persoanelor programate cu serul produs de compania Pfizer/ BioNTech, dintre care 4 în județul Iași. Astfel, 156.000 de persoane se vor putea vaccina împotriva virusul Covid-19 în următoarele 20 de zile, în aceste cabinete.

În ceea ce privește  capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet ea este de 60 de persoane pe zi.

Programarea persoanelor pentru vaccinare anti-Covid-19 se va face de mâine

Programarea pentru vaccinare se va putea efectua începând de mâine, 27 februarie 2021 și este adresează persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare anti- COVID-19, fac parte din Etapa a II-a de imunizare, respectiv persoanele cu boli cronice, cu vârste peste 65 de ani și persoanele cu dizabilități.

Precizăm faptul că modalitățile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparținători sau prin direcțiile de asistență socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei electronice, a medicului de familie/ curant, cât și prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui județ în parte, disponibile pe platforma de informare: https://vaccinare-covid.gov.ro.

De asemenea, campania de imunizare a personalului didactic continuă la nivel național, până la data de 10 martie 2021, dar și vaccinarea persoanelor nedeplasabile, care fac dializă, din centrele rezidențiale, medico-sociale și a persoanelor fără adăpost.
În altă ordine de idei, în paralel, continuă programarea persoanelor înscrise în procesul de imunizare cu vaccinul produs de compania Oxford/ AstraZeneca.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a transmis faptul că în centrele de administrare a serului se vor folosi atât doze recepționate de România în tranșele curente, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

„În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, periodic, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației. Pe măsură ce noile tranșe ajung în România, aplicația de programare se actualizează și permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaționale aflate în etapa curentă”, transmit reprezentanții CNCAV.

Mai puțin de 10% dintre ieșeni au fost vaccinați anti-Covid-19

În urmă cu aproape două luni, pe 26 decembrie 2020, centrele de vaccinare din spitalele din județul Iași se pregăteau pentru ca a doua zi să înceapă imunizarea cadrelor medicale, fiind prima etapă a campaniei. Până pe 25 februarie 2021, numărul de cazuri confirmate cu coronavirus a crescut cu peste 7.000 de cazuri și au decedat 146 de pacienți internați în secțiile de Terapie Intensivă din spitalele suport-COVID-19 din județul Iași.

Campania de vaccinare împotriva virusului SARS – CoV – 2 a început pe 27 decembrie 2020, și până pe 25 februarie 2021 s-au efectuat nu mai puțin de 78.053 de vaccinări, dintre care 44.646 au fost vaccinate cu prima doză și 33.407 cu cea de-a doua doză. În ceea ce privește gradul de ocupare a secțiilor de Anestezie și Terapie Intensivă, a scăzut cu peste 40 la sută. De asemenea, numărul persoanelor carantinate și izolate la domiciliu a scăzut cu câteva mii.





Adauga un comentariu