News Flash:

133 de studenti cuzisti vor pleca in stagii de practica Erasmus

30 Mai 2009
1602 Vizualizari | 0 Comentarii
Anul acesta, un numar de 133 de studenti si masteranzi de la Universitatea Al. I. Cuza (UAIC) vor pleca la stagii de practica Erasmus in tari precum Franta, Italia, Spania, Marea Britanie, Germania, Grecia, Belgia si Norvegia. Studentii vor avea perioade de practica timp de trei luni, termenul putand fi prelungit pana la 12 luni si vor primi burse lunare in valoare de 700 Euro. Dintre acestia, 77 sunt de la Facultatea de Geografie-Geologie din cadrul UAIC, la specializarea Turism, si vor merge in Salonic-Grecia. Din acest an, in premiera, se vor derula programe pentru continuarea dezvoltarii laturii vocationale a burselor Erasmus in baza unor intern-shipuri cu numeroase tari din Europa. Conducerea UAIC considera ca astfel studentii vor avea ocazia sa se specializeze practic prin aceste stagii. "Studentii buni au sansa sa si calatoreasca si sa invete in acelasi timp. Universitatea noastra este pe primul loc in Romania din perspectiva numarului de burse si al studentilor plecati in cadrul programului Erasmus", a precizat Vasile Isan, rectorul Universitatii Cuza. In cadrul stagiilor de practica, studentii pot fi gazduiti de agenti economici, organizatii profit sau non-profit, institutii publice, dar aceste stagii nu pot fi efectuate decat in domeniul de specializare pe care il urmeaza studentii. Conditiile principale pe care trebuie sa le indeplineasca studentii pentru obtinerea acestor burse sunt: sa fie integralisti, sa aiba rezultate foarte bune la studiu si sa fie in anul al II-lea sau al III-lea de studiu sau la master.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1405 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014514 (s)