News Flash:

15 firme pot forma un patronat

14 August 2001
1097 Vizualizari | 0 Comentarii
•In acest fel, societatile comerciale isi pot promova mai bine interesele

Executivul a stabilit care vor fi, in perioada urmatoare, conditiile pentru constituirea si functionarea patronatelor. Astfel, prin Legea 365 se stabileste modul de organizare al patronatelor, indiferent de natura capitalului persoanelor juridice inmatriculate sau persoanelor fizice autorizate ce se organizeaza in aceasta forma. Patronatele se vor constitui pe activitati economice, ramuri, diviziuni si functioneaza cu un numar de cel putin 15 persoane juridice inmatriculate sau persoane fizice autorizate. In acelasi timp, patronatele se pot constitui si cu un numar de cel putin cinci membri in ramurile in care acestia detin peste 70% din volumul productiei. Modul de constituire, organizare, functionare si dizolvare a unui patronat se reglementeaza prin statutul adoptat de membrii sai. Sub sanctiunea nulitatii, statutul trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele elemente: denumirea patronatului, sediul principal si, dupa caz, structurile teritoriale proprii, obiectul de activitate si scopul, patrimoniul initial, drepturile si obligatiile membrilor, organele de conducere, raspunderile precum si date referitoare la dizolvare si lichidare. Patronatul dobandeste personalitate juridica din momentul inscrierii in Registrul asociatiilor si fundatiilor aflat la grefa judecatoriei in a carei circumscriptie teritoriala urmeaza sa-si aiba sediul. Pentru a realiza scopul pentru care sunt infiintate, patronatele trebuie sa promoveze si sa sustina interesele membrilor, sa promoveze concurenta loiala, sa desemneze reprezentanti la negocierea si incheierea contractelor colective de munca. Activitatea economico-financiara a patronatelor se va desfasura potrivit bugetului propriu de venituri si cheltuieli, iar sursele veniturilor le constituie taxele de inscriere, cotizatii, contributii, donatii, sponsorizari.
Cornelia LAZARESCU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2042 (s) | 22 queries | Mysql time :0.071301 (s)