News Flash:

18 afro-asiatici au trecut ilegal granita cu Romania

14 Martie 2001
948 Vizualizari | 0 Comentarii
Romania - tara de azil

•Cel mai mare grup de transfugi din ultima vreme si primul din acest an a fost capturat in zona localitatii Macaresti •In grup erau si trei copii pana in cinci ani •Ei au solicitat statutul de azilant in Romania

O patrula din cadrul Sectorului Politie Frontiera Prisecani a capturat, ieri dimineata, un grup de 18 transfugi care veneau din state africane si asiatice, cu intentia de a se stabili in Romania. Este cel mai mare grup din ultimii ani descoperit si retinut de politistii de frontiera si primul din acest an.
In jurul orei 3.00, transfugii, se pare insotiti de doua calauze din Republica Moldova, au trecut Prutul cu o barca pneumatica pentru ca, o ora mai tarziu, sa fie depistati si prinsi pe raza comunei Holboca, la patru kilometri de granita, in apropierea fostelor sere de la Tutora. La somatiile legale ale politistilor de frontiera, doua persoane s-au desprins din grup si au reusit sa dispara. Din cercetarile initiale se pare ca este vorba de doua calauze moldovene care sunt cautate de efective sporite de politisti de frontiera. "Grupul este format din patru somalezi, cate doua persoane din Sudan si Bangladesh, sase indieni, o femeie din Cecenia si trei copii, cel mai mic in varsta de sase luni. Nu au opus nici o rezistenta. Au fost consultati de medicul unitatii care a constatat ca nu au nici o problema de sanatate (doar ca sunt foarte obositi) si au primit hrana, inclusiv lapte pentru copii. Urmeaza sa li se stabileasca identitatea deoarece nu aveau nici un act asupra lor. Se pare ca intentioneaza sa se adreseze Oficiului National pentru Refugiati in vederea obtinerii statutului de azilant in tara noastra", a precizat mr. Vasile Ungureanu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera.
Dupa ce li se va aduce un translator oficial, ei vor putea sa-si formuleze cererea de azil si, pana la preluarea de catre Oficiul National de Refugiati, vor ramane in grija Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Iasi. Transfugii au precizat ca vor sa ramana in Romania deoarece "nu aveam ce manca acasa si aici este foarte bine".
O familie din cele care au trecut ilegal frontiera (tatal sudanez, mama din Groznai si trei copii intre sase luni si patru ani) a platit calauzelor 600 de dolari. Cercetarile continua pentru stabilirea traseului urmat, a sumelor platite pentru a ajunge in Romania si, eventual, a retelei care se ocupa cu calauzirea transfugilor. Se pare ca este vorba de aceeasi retea. Zona prin care s-a trecut Prutul si traseul urmat prin Romania au fost aceleasi ca si in cazul grupului din toamna trecuta, capturat aproximativ in acelasi loc.
Precizam ca este primul grup retinut in 2001 si cel mai mare din ultimii doi ani. In anul 2000, politistii de frontiera au prins 44 de transfugi, majoritatea din state africane sau asiatice, cei mai multi dintre ei tranzitand Romania in drum spre Occident. Cel mai mare grup capturat a fost alcatuit din zece persoane. Desi unele voci afirma ca eficienta Politiei de Frontiera nu este maxima, captura de ieri demonstreaza ca fostii graniceri sunt la datorie, depistand grupurile ce trec parca prea usor de cei care pazesc granita de pe celalalt mal al Prutului.
Cristian DONOSE
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1417 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020592 (s)

loading...