News Flash:

2.000 de apartamente au fost rebransate la CET

4 Noiembrie 2010
1596 Vizualizari | 0 Comentarii
CET Iasi
Aproape 2.000 de apartamente au fost rebransate la sistemul centralizat de incalzire dupa ce au stat cateva zile in frig, din cauza datoriilor. Sefii Centralei Electrice de Termoficare (CET) Iasi au decis sa acorde din nou agent termic acestor locatari, dupa ce, initial, ridicasera contoarele.

Astfel, numarul apartamentelor care nu primesc in acest moment caldura si apa calda se ridica 10.723, fata de 12.765 locuinte debransate la data de 22 octombrie. "O parte dintre acestia au venit si si-au achitat datoriile si astfel am decis sa le realimentam locuintele cu agent termic. Alte asociatii de proprietari au demonstrat ca au facut actiuni in instanta impotriva rau-platnicilor si s-a decis, de asemenea, rebransarea. Datoriile sunt, insa, in continuare mari, iar incasarile de la populatie nu ajung sa achitam nici macar jumatate din factura la gaz", a declarat Lacramioara Pintilie, purtatorul de cuvant al CET Iasi SA.

Aceasta a mai precizat ca, momentan, datoriile populatiei se ridica la 83,74 milioane lei. Cifra este irelevanta, atat timp cat exista numeroase asociatii cu datorii mai vechi de sase luni, iar numarul acestora este in crestere. Conform oficialilor termocentralei, institutia beneficiaza de o cota de gaz de 15 mii metri cubi pe ora, dar si de 31 mii tone de huila aflate in haldele de la CET II Holboca. 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

lacramioara pintilie
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1447 (s) | 22 queries | Mysql time :0.032427 (s)