News Flash:

25 de miliarde lei pentru contorizarea energiei termice

27 Februarie 2001
1007 Vizualizari | 0 Comentarii
Consiliul Local a aprobat, ieri, alocarea sumei de 21,8 miliarde lei pentru contorizarea consumului de energie termica distribuita populatiei. Aceasta este prima transa din necesarul de 120 de miliarde lei pentru contorizarea integrala a consumurilor pe bloc sau pe scara de bloc a energiei termice. RA Termoficare va suplimenta, pentru anul in curs, din fonduri proprii, cu trei miliarde lei, eforturile de contorizare. Potrivit programului de contorizare elaborat de RA Termoficare, au fost avute in vedere blocurile arondate la 40 de puncte termice din cele 128 exploatate de regie. Vasile Enache, purtatorul de cuvant al RA Termoficare, a subliniat ca, din planul avansat de regie, au fost selectate acele blocuri in care se impune de urgenta contorizarea energiei termice si apei calde menajere. Montarea in devans fata de programul de contorizare pentru anul 2001 va fi realizata cu respectarea catorva conditii. Asociatia de proprietari va instiinta RA Termoficare despre intentia de cumparare si montare a contorului pe cheltuiala sa. Contorul sa fie achizitionat de la societatea castigatoare a licitatiei organizate de RA Termoficare. Asociatia de locatari trebuie sa fie cu plata la zi a energiei termice. Cheltuielile efectuate de consumator pentru cumpararea si montarea contorului se vor deduce din obligatia de plata a serviciilor prestate de regie intr-un interval de doi ani de la darea in exploatare a sistemului de masurare a energiei termice. Echipamentul si sistemul de masurare a consumurilor de apa calda menajera si energie termica ce va fi montat in fiecare bloc vizat de RA Termoficare se compune din: contor de debit; doi senzori de temperatura ce masoara diferenta de pe tur si retur, precum si un integrator electronic care calculeaza, corecteaza automat si integreaza in timp puterea termica, debitul si diferenta de temperatura. Intregul echipament permite inregistrarea cu acuratete a consumului de energie termica, in blocurile unde au fost montate, facturile pentru acest serviciu diminuandu-se cu 25-40%.
Ovidiu MARDARE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1302 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014434 (s)