WoW!

3 probleme de sănătate tratate cu ulei de măsline

Publicat: 29 iul. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
3 probleme de sănătate tratate cu ulei de măsline
Știai că... uleiul extravirgin de măsline trebuie să aibă, în mod ideal, 0,5% aciditate?

Ştiai că poţi scăpa de unele probleme de sănătate cu ajutorul câtorva picături de ulei de măsline? Da, se poate, şi chiar foarte uşor. Trebuie doar să ştii ce fel de ulei să foloseşti, iar apoi să îi acorzi puţin timp. E un adevărat remediu natural.

Ca să te asiguri că va funcţiona într-adevăr, cumpără-l dintr-o sursă sigură. Evită uleiul virgin ori uleiul din turte de măsline. Acesta din urmă are o calitate destul de mult îndoielnică. Chiar dacă i se face reclamă de multe ori, el ar fi cam uleiul obţinut prin prelucrarea măslinelor tocmai la a treia mână. Mai jos găseşti 3 probleme de sănătate pe care câteva picături de ulei de măsline le rezolvă rapid şi pentru o perioadă destul de îndelungată.

Fără bătături enervante!

Din cauza încălţămintei de proastă calitate ori a calapodului, îţi apar rapid bătăturile. Cele mai enervante sunt cele de la călcâi. Dor destul de mult, incomodează şi fac probleme mai ales atunci când mergi. În loc să te bucuri de o drumeţie plăcută la munte, te mulţumeşti cu privitul altor hikeri, pentru că efectiv nu poţi păşi. Ca să scapi de această problemă, îţi recomand un tratament naturist.
Mai întâi spală-te pe picioare în apă călduţă, cu bicarbonat. După ce s-au înmuiat bine, freacă bine călcâiele cu o jumătate de lămâie. După circa 10 minute, unge picioarele cu ulei de măsline şi ţine-le aşa timp de câteva ore sau chiar până a doua zi dimineaţă.

Fără probleme digestive

Arsurile stomacale, gastrita şi chiar şi ulcerul, în stare incipientă, au un remediu eficient. Este vorba, bineînţeles, de uleiul de măsline. Acesta curăță şi ficatul, fiind eficient ca şi ceaiul de pelin, dar are şi proprietăţi curative pentru colon.
Înghite câte o linguriţă de ulei de măsline în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol. În timp, vei scăpa de arsuri şi chiar şi de constipaţie. Da, uleiul de măsline este eficient şi în cazul constipaţiei, nu doar ceaiul din cozi de cireşe. Îl poţi înghiţi simplu ori amestecat cu puţină zeamă de lămâie.

Tratament pentru păr şi unghii

Unele măşti pentru păr conţin ulei de măsline. Rolul lui este de a reda frumuseţea părului şi de a-l întări. În plus, îl face şi mai mătăsos. În ceea ce priveşte unghiile, după ce le înmoi în apă călduţă şi le tai uşor, le poţi masa cu ulei de măsline. Cuticulele se vor vindeca rapid, iar pielea va fi mai fină. Mai mult, unghiile nu ţi se vor mai rupe ori descuama aşa de uşor.

Cum să alegi cel mai bun ulei de măsline?

În comerţ sunt o mulţime de sortimente de ulei de măsline. Probabil, te întrebi pe care să îl alegi. Homer îi mai spunea „aurul lichid”. Ei bine, secretul lui constă în aciditate. Atunci când întruneşte anumiţi parametri, printre care şi aciditatea, chiar are proprietăţi vindecătoare.
Să fie ulei virgin sau extravirgin? De cea mai înaltă calitate este uleiul extravirgin. Nu prezintă defecte şi are o aromă fructată. În cazul lui, aciditatea nu depăşeşte 0,8%. Ideal este să aibă 0,5% aciditate. Iar dimineaţa, din el, să se consume în jur de 20 ml. Mai trebuie spus că uleiul produs din măslinele verzi este, de fapt, picant. Iar atunci când e de foarte bună calitate, îşi schimbă culoarea. Astfel, la lumina naturală e galben-auriu, iar la lumina artificială e verzui.
Pe de altă parte, uleiul de măsline virgin are un nivel de aciditate cuprins între 0,8 şi 2%, dar prezintă şi unele defecte senzoriale. În plus, nu are aromă fructata.
Mai există şi uleiul de măsline lampant. Acesta e folosit strict în scorpuri industriale.

Ideal este ca uleiul de măsline să nu fie destinat prelucrării termice. Cu alte cuvinte, trebuie folosit crud, în salatae, cu legume şi brânzeturi. Odată ce este expus temperaturilor înalte, îşi pierde proprietăţile şi aroma.

Adauga un comentariu