Eveniment-Social

Rata de promovare a examenului național pentru definitivare în învățământ în Iași- 72,75%

Publicat: 28 iul. 2020

72,75%: rata de promovare a examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2020) – rezultate consemnate înainte de contestații la nivelul județului Iași. Ministerul Educației și Cercetării a publicat astăzi, 28 iulie, rezultatele înregistrate de candidații care au susținut proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2020. Acest lucru a fost posibil ca urmare a eficienței de care au dat dovadă toți cei implicați în evaluarea lucrărilor și vine în sprijinul candidaților, care au aflat mai repede, dar în interiorul calendarului aprobat, rezultatele obținute.

Astfel, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educației și Cercetării, procentul de promovare (medii mai mari sau egale cu 8), la nivel național, este de 69,17%, iar 101 candidați au obținut nota 10. Județul Iași se situează peste media națională cu 72,75%, candidații ieșeni obținând 7 note de 10 la proba scrisă și 5 medii generale de 10. Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 267 de candidați cu medii situate între 8 și 10. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

În această sesiune, 402 candidați au avut drept de participare la proba scrisă în cele două centre organizate la nivelul județului Iași. Dintre aceștia au fost prezenți 390 de candidați. Nu a fost eliminat niciun candidat din cauza unor tentative de fraudă, iar 12 candidați au absentat.
Afișarea primelor rezultate s-a realizat atât la centrele de examen, cât și online, pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun conform calendarului aprobat, la centrele de examen sau pot fi transmise on-line sau pe fax, în zilele de 29 iulie, respectiv 30 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 4 august 2020.

Persoanele care nu au promovat examenul se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susținerii examenului, a stagiului de practică de un an școlar.

Ce este examenul de Definitivat. Cine sunt candidații care pot participa la acest concurs de promovare didactică

Examenul de Definitivat în învățământ este o formă de perfecționare, o etapă importantă în cariera didactică, întrucât este o primă treaptă obligatorie ce deschide drumul spre un parcurs profesional de succes. Pentru a se putea prezenta la proba scrisă, din cadrul examenului de Definitivat (până anul trecut – n.r.), candidații trebuiau să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții: să aibă calificativul „Bine” sau „Foarte bine” pentru activitatea desfășurată în anul școlar curent, conform Calendarului; media aritmetică a notelor finale la inspecții și portofoliu să fie minimum 8, dar nu mai puțin de 7 la fiecare dintre probele respective și să îndeplinească condițiile privind durata stagiului de practică obligatoriu la catedră, de minimum 1 an școlar.

Pe de altă parte, la Iași, în 2019 au fost 409 candidați care au susținut examenul de Definitivare în învățământ. Disciplinele de la Definitivat cu cei mai mulți candidați înscriși au fost: pentru învățământ preșcolar s-au înscris 94 de candidați, pentru învățământ primar au fost înscriși 83 de candidați, iar la Educație fizică și sport s-au înscris 56 de candidați. La unele discipline s-au înregistrat mai puțini candidați: câte 3 la chimie, educație muzicală sau geografie sau 2 candidați la filosofie.

 





Adauga un comentariu