International

8 pacienţi din Germania au primit o supradoză de vaccin anti covid – 5 doze în loc de una

Publicat: 29 dec. 2020
Vaccinare antigripală
Vaccinare anti-COVID-19

Greşeală la vaccinare. Într-un cămin de bătrâni din Germania, 8 persoane au primit, din greşeală, câte 5 doze de vaccin anti covid. În loc să primească una singură, pacienţilor li s-au administrat câte 5 doze. Oamenii au vârsta între 38 şi 54 de ani şi sunt 7 femei şi un bărbat.  Ei erau angajaţii căminului.

Cei 8 pacienţi fuseseră internaţi cu forme uşoare de covid, asemănătoare gripei. Din câte se pare, greşeala a intervenit întrucât fiecare flacon conţine 5 doze de vaccin. Cei care au administrat vaccinurile, au crezut că fiecărei persoane îi revine un flacon.

Înainte de începerea campaniei de vaccinare, reprezentanţii Pfizer şi BioNTech au asigurat populaţia că vaccinul nu are efecte secundare grave. Într-adevăr, până la acest moment, nici unul din cei 8 pacienţi nu s-au confruntat cu vreo consecinţă a supradozei. Ei lucrează în nord-estul Germaniei, într-un cămin din Stralsund, şi au făcut parte din categoria prioritară pentru vaccinare.

„Regret profund acest incident”, a afrmat administratorul districtului, dând asigurări că este vorba despre o „eroare umană”.

Germania – Situaţia vaccinării

Potrivit producătorilor, vaccinul se administrează în două reprize, la un interval de 2-3 săptămâni. Fiecare doză trebuie să aibă 0.3 ml, iar din fiecare fiolă se obţin 5 doze, în urma diluării ei.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Sănătăţii din Germania a afirmat că, dintr-o fiolă, se pot obţine chiar şi 6 doze de vaccin, întrucât fiola conţine un „uşor excedent”, datorită căruia obţii o a şasea seringă. În ciuda acestui lucru, cancelarul federal Angela Merkel le-a transmis autorităţilor sanitare să se limiteze la a obţine doar 5 doze dintr-o fiolă.





Adauga un comentariu