Local

A ajuns pe masa de operatie dupa ce a fost batut de sotie

Publicat: 08 iul. 2012
1

Pe fondul consumului de alcool, in  weekend-ul care tocmai s-a incheiat, iesenii au preferat sa isi rezolve conflictele cu cei cu care au avut ceva de impartit aplicandu-le corectii serioase si trimitandu-i pe acestia in stare grava la spital. In ultimele 24 de ore, opt persoane au ajuns la Unitatea de Primire Urgenta (UPU) a Spitalului Sf. Spiridon din Iasi dupa ce au fost victimele unor agresiuni. In stare grava se afla un barbat de 61 de ani din localitatea ieseana Popesti, care a fost snopit in bataie de catre nevasta. Acesta se afla internat la chirurgie in cadrul Spitalului Sf Spiridon. De ingrijiri medicale a mai avut nevoie si un iesean de 60 de ani care a fost batut de niste vecini. „Pacientul prezenta un traumatism cranio-cerebral fara pierderea starii de constienta, fractura de piramida nazala, multiple fracturi costale precum si doua plagi taiate, una la nivelul membrului inferior stang, si o alta la nivelul membrului superior drept. Acesta a fost evaluat in UPU si redirectionat catre Spitalul de Neurochirurgie”, a declarat conf. dr. Diana Cimpoesu, medic sef UPU-SMURD si purtator de cuvant al Spitalului Sf Spiridon Iasi. La Neurochirurgie a fost transferat si un barbat de 34 de ani din localitatea ieseana Prisecani, care a ajuns la UPU tot in urma unei agresiuni. Acesta a fost diagnosticat cu un traumatism cranio-cerebral, precum si un traumatism cranio-facial. Ceilalti pacienti, dupa ce au primit ingrijirile medicale necesare din partea specialistilor, au fost lasati sa plece acasa, intrucat starea lor nu punea probleme deosebite care sa-i recomande pentru internare.





Adauga un comentariu