News Flash:

A baut dupa un accident de masina

4 Aprilie 2004
830 Vizualizari | 0 Comentarii
Un iesean a ajuns in fata judecatorilor, deoarece a consumat bauturi alcoolice dupa ce a fost implicat intr-un accident rutier. Procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi l-au trimis ieri in judecata pe Constantin Cozma, pentru comiterea infractiunii de consum de alcool sau substante stupefiante dupa producerea unui accident de circulatie de pe urma caruia a rezultat moartea sau vatamarea integritatii corporale uneia sau mai multor persoane, pana la testarea alcoolului in aerul expirat. Totodata, acesta a fost cercetat de catre procurori si sub acuzatiile de omor din culpa si vatamare corporala grava din culpa. In data de 14 noiembrie 2003, barbatul in varsta de 55 de ani a fost solicitat de un prieten sa il inlocuiasca la efectuarea activitatii de transport a unor persoane cu un microbuz apartinand societatii comerciale Minibus SRL. Barbatul a acceptat sa faca acest serviciu, fara a banui insa tragedia care urma sa se petreaca. In momentul in care a ajuns la intersectia dintre Universitate si bulevardul Carol I, Cozma a intrat in plin cu microbuzul intr-un taxi care nu a acordat prioritate. In urma impactului, Dumitru Talanca, soferul taxiului, si-a pierdut viata, in timp ce pasagerii pe care-i transporta au suferit multiple leziuni. Dupa ce i-a transportat pe raniti la spital, Cozma nu a mai asteptat sosirea echipajului Politiei Rutiere, ci, conform propriei declaratii, a mers la Rond Agronomie, unde a consumat o cantitate de bauturi alcoolice. Ulterior, acesta a revenit la locul accidentului, pentru a da date politistilor. In urma probelor de laborator a reiesit ca barbatul a avut o alcoolemie de 0,75 grame la mie alcool pur in sange. In ceea ce priveste acuzatiile de vatamare corporala din culpa si ucidere din culpa, procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi au stabilit ca soferul microbuzului nu a avut nici o vina.
(M.H.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1273 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014173 (s)