News Flash:

A crescut alarmant numarul accidentelor rutiere

11 August 2007
1330 Vizualizari | 2 Comentarii
• De la inceputul anului, au avut loc 297 de accidente, cu 10 la suta mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut • "Cert este ca exista trei cauze majore care determina accidentele rutiere: pietonii care trec prin loc nemarcat si fara sa se asigure, viteza excesiva, neacordarea prioritatii pietonilor", a declarat inspectorul Costel Mandru • Pe de alta parte, comandantul Inspectoratului de Politie sustine ca, dupa ce conducatorii auto trec de radar, accelereaza la maximum


De la inceputul anului, pana la jumatatea lunii iulie, au avut loc 297 de accidente rutiere, cu zece la suta mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut. Politistii sunt din ce in ce mai ingrijorati de cresterea evenimentelor rutiere si considera ca una dintre cauze ar fi nerespectarea regulilor de circulatie de catre conducatorii auto. "Ingrijorator este faptul ca din ce in ce mai multi motociclisti sunt implicati in accidente rutiere. De asemenea, am impresia ca tot mai multi conducatori auto nu cunosc codul rutier", a declarat comisarul Liviu Zanfirescu, comandantul Inspectoratului de Politei al Judetului Iasi. Dupa cum afirma politistii, foarte multi soferi, dupa ce au trecut de radar, apasa pedala de acceleratie si nu mai tin seama de regulile care reglementeaza circulatia pe strazi. Unii o fac din teribilism, altii din inconstienta, iar alti participanti la trafic vor sa simta gustul adrenalinei sau sa-si depaseasca propriile recorduri in materie de viteza. "Cert este ca exista trei cauze majore care determina accidentele rutiere: pietonii care trec prin loc nemarcat si fara sa se asigure (37%), viteza excesiva (16,85%) si neacordarea prioritatii pietonilor (13,48%)", a declarat inspectorul Costel Mandru, purtatorul de cuvant al Politiei Rutiere.

Zanfirescu este nelamurit

Seful politiei judetene pare ca nu intelege totusi de ce s-a ajuns la aceasta cifra alarmanta de 297 accidente, avand in vedere ca totusi codul rutier este destul de dur. "Daca luam in considerare codul rutier, care este foarte aspru, nu ar fi trebuit sa se ajunga la atat de multe evenimente rutiere", a mai precizat Zanfirescu. Totodata, politistii au afirmat ca prioritatea numarul unu in activitatea de zi cu zi a politiei este traficul rutier, in sensul fluidizarii si al ridicarii gradului de siguranta. Raportat la municipiul Iasi, cele mai multe accidente se petrec datorita neacordarii prioritatii pietonilor. De asemenea, datorita faptului ca unele drumuri sunt modernizate, soferii au toate conditiile de a merge cu viteza. De exemplu, cele mai multe accidente petrecute din cauza vitezei au loc pe bulevardul Independentei si Carol, Bucium, Socola, Poitiers si Nicolina, dar si pe Drumul European 583, in localitatile Baltati, Podu Iloaiei, Letcani. "Nici legislatia actuala nu ne ajuta prea mult. De exemplu, noul cod prevede ca permisul retinut in vederea suspendarii se restituie in cazul in care se contesta masura", a declarat inspectorul Mandru. In acelasi timp, multe accidente se petrec si pe drumurile judetene si comunale. Cauza o reprezinta lipsa patrulelor de circulatie. Ca urmare a acestui fapt, politia a suplimentat efectivul de personal, activitatea desfasurandu-se in echipe mixte politist rutier-politist de la postul de politie al localitatilor din mediul rural. "Se petrece un fenomen cat se poate de grav: dupa ce soferii trec de radar, efectiv parca sunt la concurs", a mai declarat comandantul Zanfirescu. De asemenea, referitor la cei ce conduc motociclete si mopede, de la inceputul anului si pana in prezent au avut loc 15 accidente, dintre care doua sunt soldate cu morti. Exista trei propuneri pe care oamenii legii incearca sa le solutioneze: semaforizarea bulevardului Independentei si a bulevardului Carol, denivelari pe strada Bucium si Pacurari, in special la trecerile de pietoni, precum si piste pentru biciclisti-mopedisti.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

Dendro  | #17001
Pe sos. Iasi Ciurea carute si biciclisti,masinile "scoala` peste tot si la orce ora?
Microbuzele si taxiurile conduse de repetenti la civilizatie; Soferii amatori cu masini straine si inabilitati vizibile-n condus,cu ce sprijin sor fi pricopsit cu permis?Cind incep autorit. locale sa faca cai adiacente ptr.mijl. hipo,biciclisti,etc.?
Posibilitati tehnice ca pietonii sa-si creeze verde prin sistem pe stilp(ex.Nicolina 81)
Anonim  | #17002
doamne cata prostie cu aceste denivelari puse de-a boulea asa.Am vazut un film rusesc unde erau puse denivelari de astea si cand ajungea masina acolo incetinea si indivuzii trageau cu mitraliera.Treziti-va domnilor militieni.Uitati-va pe strazile europene SEMAFOARE.CAMERE VIDEO SI NU VEZI ATATEA SPURCACIUNI CU SAPCA SI NICI DENIVELARI.Nu sunt destule mai faceti si voi
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2488 (s) | 22 queries | Mysql time :0.106361 (s)