News Flash:

A crescut numarul de locuri la Universitatea Tehnica

5 Martie 2008
1039 Vizualizari | 1 Comentarii
Alexandru Salceanu purtatorul de cuvant al Universitatii Tehnice Gheorghe Asachi
• Cifra de scolarizare pentru studiile de licenta a crescut la 2888 de locuri, universitatea primind cu 353 mai multe locuri fata de anul trecut

Universitatea Tehnica a primit pentru anul universitar 2008 - 2009 mai multe locuri pentru studiile de licenta, masterat si doctorat. Astfel, cifra de scolarizare pentru studiile de licenta a crescut la 2888 de locuri, universitatea primind cu 353 mai multe locuri fata de anul trecut. De asemenea, la master au fost alocate 164 de locuri in plus, iar in privinta studiilor doctorale, numarul acestora a crescut de la 80 la 154 de locuri. "O noutate importanta este aceea referitoare la o finantare diferentiata a programelor de studii doctorale. S-au alocat 154 de locuri cu finantare de la buget fata de numai 80 anul trecut. Diferenta consta insa in faptul ca bursele nu mai sunt acordate din start, numarul si valoarea acestora se va obtine in urma unei competitii nationale pe baza de program", a declarat Alexandru Salceanu, purtatorul de cuvant al Universitatii Tehnice Gheorghe Asachi.

Noua conducere a universitatii a fixat mai multe prioritati imediate. Printre acestea se numara imbunatatirea procesului didactic prin generalizarea informatizarii, inclusiv baze de date cu acces ierarhizat. "S-a hotarat sa se faca o redistribuire a unor spatii existente in proprietatea Universitatii Tehnice, avand prioritate absoluta procesul didactic si de cercetare. Este una din prioritatile noii conduceri sa reorienteze spatiile disponibile pentru procesul didactic si de cercetare. De asemenea, o alta chestiune este cea referitoare la imbunatatirea paginii de Internet a universitatii. Aceasta trebuie sa fie in concordanta cu cele ale facultatilor, sa aiba un meniu asemanator, sa fie actualizata pentru a fi o componenta de imbunatatire a imaginii institutiei in Regiunea de Nord-Est", a precizat Alexandru Salceanu. Noua conducere a reconfirmat dorinta realizarii tuturor punctelor din planul managerial, validat la alegeri vizand cresterea competitivitatii universitatii fata de alte institutii de invatamant superior din Romania. "Trebuie luata o serie de masuri hotarate vizand imbunatatirea ofertei educationale, racordarea la cerintele pietei si un program de promovare sustinuta a profesiei ingineresti in randul absolventilor de liceu. Vrem sa atragem tinerii dotati cu inclinatii spre profesiile tehnice deoarece este un deficit de ingineri pe piata muncii. Se preconizeaza ca numai in Iasi, in 2008 vor finaliza studiile liceale 7 mii de tineri, iar in 2010 numarul acestora va ajunge chiar pana la 4900", a adaugat Alexandru Salceanu.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

universitatea tehnica romania
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Toje Injiner  | #31141
Propunem ca fiecare catedra sa aiba pagina proprie pe www.tuiasi.ro si fiecarui cadru didactic sa-i fie alocat un spatiu pentru CV si domenii de expertiza, asa cum fac universitatile straine. Sa se aloce mai mult pentru imaginea UTI, mai ales pentru cresterea vizibilitatii internationale. sa fie reintrodusa limba rusa alaturi de engleza, franceza si germana, pentru viitorii ingineri.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3114 (s) | 22 queries | Mysql time :0.203333 (s)