Economic Local

A crescut numărul firmelor radiate, dizolvate sau suspendate în Iași în primele patru luni din anul 2021. Specialiștii susțin că până la sfârșitul anului se vor închide multe companii care au avut probleme financiare din cauza pandemiei COVID-19

Publicat: 21 iun. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
A crescut numărul firmelor radiate dizolvate sau suspendate în Iași în primele patru luni din anul 2021. Specialiștii susțin că până la sfârșitul anului se vor închide multe companii care au avut probleme financiare din cauza pandemiei COVID-19
Datele statistice înregistrate de Registrul Comerțului Iași arată că a crescut numărul firmelor radiate, dizolvate sau suspendate în Iași în primele patru luni din anul 2021. Firmele înmatriculate în acest an sunt în domeniile construcții, alimentație sau livrări la domiciliu

Numărul firmelor radiate, dizolvate sau suspendate a crescut în perioada ianuarie-aprilie 2021, potrivit datelor ONRC Iași. Specialiștii susțin că numărul companiilor care vor intra în insolvență sau faliment va crește în acest an pentru că nu au reușit să rezolve problemele financiare cauzate de pandemia COVID-19

A crescut numărul firmelor radiate, dizolvate sau suspendate în Iași în primele patru luni din anul 2021. Datele statistice înregistrate de Oficiul Național Registrul Comerțului (ONRC) Iași arată că în perioada ianuarie-aprilie 2021 au fost suspendate 175 de firme, mai multe față de aceeași perioadă a anului 2020, când a fost suspendată activitatea a 137 de companii. Nici situația firmelor dizolvate în Iași nu este una bună.

În primele patru luni ale anului 2021 au fost dizolvate 445 de companii, un număr aproape dublu față de aceeași perioadă a anului precedent, fiind înregistrate 264 de dizolvări. În ceea ce privește radierea, numărul firmelor din Iași aflate în această situație a ajuns la 778, mai multe față de aceeași perioadă a anului 2020, când s-au înregistrat 577 de radieri.  Tot în creștere este și numărul insolvențelor, fiind înregistrate în primele patru luni din anul 2021 un număr de 65 de insolvențe, cu 20 la sută mai multe față de aceeași perioadă a anului precedent. Specialiștii susțin că numărul companiilor care nu au reușit să-și rezolve problemele financiare cauzate de pandemia COVID-19 va crește în acest an.

„Părerea mea este că în următoarea perioadă, companiile care se confruntă cu aceste probleme financiare, cum sunt cele din confecții, vor falimenta. Cu siguranță se vor înregistra mai multe falimente și insolvențe în acest an”, susține Cristina Chiriac, președintele Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).

A crescut numărul firmelor radiate, suspendate sau dizolvate din Iași în primele patru luni din anul 2021

În ceea ce privește numărul de înmatriculări noi, și aici s-a înregistrat o crește cu 53 la sută în anul 2021 față de anul 2020, în primele patru luni. Astfel, în perioada ianuarie-aprilie 2021 s-au înregistrat 2.127 de firme noi și 1.386 în anul 2020, în aceeași perioadă. Ieșenii care au înființat firme noi în primele patru luni din 2021 au ales domeniile construcții, alimentație sau livrări la domiciliu. Aceste domenii s-au dezvoltat în anul 2021 datorită pandemiei COVID-19, fiind făcute angajări constant în cadrul acestor firme din Iași. Astfel, în acest an s-au angajat peste 600 de persoane care erau șomere sau au vrut să își schimbe locul de muncă. Mai mult, patronii din Iași spun că a crescut interesul oamenilor pentru angajare, astfel că aceștia depun sute de CV-uri la diverse companii care fac recrutări în această perioadă, cum este Exonia.

AJOFM Iași a plătit către patronii afectați de pandemie ajutoare financiare în valoare de 41,5 milioane de euro

Patronii din Iași au obținut ajutoare financiare în valoare de 41,5 milioane de euro în anul 2020, de la AJOFM, pentru diverse scheme de sprijin, atât pentru angajatori, cât și pentru angajați. Din suma totală acordată beneficiarilor din Iași, 25 de milioane de euro reprezintă ajutorul de șomaj tehnic pentru cei aproape 100.000 de angajați cărora le-a fost suspendată activitatea o anumită perioadă de timp. Șomajul tehnic se acordă în aceleași condiții ca în anul precedent. De asemenea, și angajatorii care reangajează persoane peste 50 de ani cărora le-au încetat raporturile de muncă pe perioada stării de urgență sau de alertă sau reangajează persoanele cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, rămase fără serviciu în anul 2020 din cauza pandemiei COVID-19, pot solicita ajutoarele financiare în valoare de 2.500 de lei.

Adauga un comentariu