Economic Local

A crescut suprafața cu terenuri agricole tranzacționate la Iași în anul 2020, comparativ cu anul 2019. Un hectar s-a vândut cu 3.000 până la 10.000 de euro

Publicat: 21 nov. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
A crescut suprafața cu terenuri agricole tranzacționate la Iași în anul 2020 comparativ cu anul 2019. Un hectar s-a vândut cu 3.000 până la 10.000 de euro
Terenuri agricole din Iași care au fost vândute în anul 2020 cu prețuri cuprinse între 3.000 și 10.000 de euro

În anul 2020 s-a vândut o suprafață mai mare cu terenuri agricole din Iași, comparativ cu anul 2019. Potrivit Direcției Agricole Iași, până în prezent au fost tranzacționate peste 1.000 de hectare de teren agricol, o suprafață mai mare față de cea vândută în anul 2019. Terenurile agricole au fost vândute cu sume cuprinse între 3.000 și 8.000 de euro, în funcție de zonă și suprafață

În județul Iași au fost tranzacționate în anul 2020 peste 1.000 de hectare de teren agricol, fiind 1.543 de oferte de vânzare din toate comunele din Iași. În anul 2019 s-au efectuat aproape 1.500 de tranzacții cu terenuri agricole. Potrivit specialiștilor din cadrul Direcției Județene pentru Agricultură (DAJ) Iași, factorii care influențează prețul terenurilor agricole din Iași sunt mai ales interesul agricol din zonă, situația funciară a suprafeței (cadastru, intabulare), calitatea solului și accesul la respectiva parcelă. Astfel, în funcție de acești factori, în anumite zone unde potențialul agricol este foarte mare, prețurile pot să crească.

Vânzarea de terenuri agricole din Iași poate fi făcută cu ajutorul Direcției Agricole

Potrivit legii 17 din 2014, vânzarea terenurilor agricole are loc doar prin ofertă, cu anunț publicat pe site-ul DAJ și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) unde sunt publicate și comunicările de acceptare de ofertă. În ultimii ani, interesul pentru achiziția de terenuri agricole a crescut, astfel că și prețurile pentru aceste suprafețe au fost mai mari. Tranzacția anului 2020 în agricultură a avut loc în luna august, când Ilie Airinei, fermier din comuna Plugari, a plătit pentru 34 de hectare compacte 1,6 milioane de lei.

Terenurile agricole sunt tranzacționate cu sume cuprinse între 3.000 și 8.000 de euro, în funcție de zonă și suprafață

Un alt om de afaceri din Iași a plătit pentru un teren agricol în anul 2020 peste 100.000 de euro, iar Constantin Scarlat, fermier din zona Andrieșeni, Iași, a plătit în anul 2019, pentru 50 de hectare de teren agricol, 350.000 de euro. Prețul de vânzare pentru un teren agricol în comunele Aroneanu, Miroslava, Ciurea, Rediu, anul acesta, este de aproximativ 7.000-8.000 de euro la hectar. În comunele mai îndepărtate precum Andrieșeni, Strunga sau Gropnița, terenurile se vând în medie cu 3.000 de euro la hectar. Alte anunțuri de vânzare postate pe site-ul Direcției Județene pentru Agricultură (DAJ) Iași arată că se vând la Iași terenuri agricole din toate comunele, cu o suprafață medie de 3 hectare.

Cel mai scump teren agricol tranzacționat la Iași a costat 10.000 de euro/hectar

În primele 10 luni din 2020, în România au fost tranzacționate peste 400 de hectare cu o valoare de peste 16 milioane de lei. Ilie Airinei, din Iași, a plătit aproape 10.000 de euro pentru un hectar de teren agricol, fiind tranzacția anului. Cu aceste sume achiziționează terenuri agricole investitorii din zona de vest a țării, mai ales din Timișoara. Astfel, cea mai mare tranzacție din anul 2019 a fost în România în județul Timiș, un investitor plătind 3,4 milioane de euro pentru 420 de hectare de teren agricol.

Adauga un comentariu