National

A dat o petrecere de zile mari în apartamentul închiriat, iar proprietarul s-a trezit în miez de noapte cu jandarmii la uşă

Publicat: 27 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
A dat o petrecere de zile mari în apartamentul închiriat iar proprietarul s-a trezit în miez de noapte cu jandarmii la uşă
Nişte tineri au dat o petrecere în apartamentul închiriat, iar proprietarul s-a trezit în miez de noapte cu jandarmii la uşă

Întâmplare tragico-comica în judeţul Argeş. Nişte tineri au dat o petrecere de zile mari în apartamentul închiriat, iar proprietarul s-a trezit în miez de noapte cu jandarmii la uşă pentru că cei care petreceau nu dădeau drumul la uşă.

Pentru faptele lor, tinerii au fost amendaţi, valoarea cumulată a amezilor fiind de 14.500 de lei.

Au dat o petrecere de zile mari în apartamentul închiriat

O familie din Argeş a închiriat apartamentul unei tinere şi s-a trezit în miez de noapte cu jandarmii la uşă. Oamenii legii au fost chemaţi de vecinii sătui de muzică şi ţipetele care veneau din apartament. Pentru că tinerii din interior au refuzat să deschidă, proprietarul a fost rugat de jandarmi să descuie apartamentul folosind cheia de rezervă.

Incidentul s-a petrecut în cartierul Prundu din municipiul Piteşti. Vecinii au sunat la 112 din cauză că într-un apartament se ascultă muzică la volum maxim şi se auzeau ţipete. Ajunşi la faţa locului, jandarmii au încercat să ia legătura cu persoanele care se aflau în interior, dar fără succes.

Au aflat de la vecini că apartamentul este închiriat şi au solicitat proprietarului să le deschidă pentru a putea opri zgomotul. Într-un final, jandarmii au descoperit că în interior se aflau trei băieţi şi trei fete care petreceau. Una dintre tinere avea închiriat apartamentul, iar ceilalţi erau veniţi în vizită.

În zadar au încercat să îi păcălească pe jandarmi. Când au deschis uşa, tinerii s-au prefăcut că abia se treziseră din somn. Scena nu le-a mers. Toţi şase au fost sancţionaţi pentru tulburarea liniştii locatarilor şi pentru că au organizat şi participat la o petrecere privată. De asemenea, două dintre tinere au fost sancţionate şi pentru refuzul de a se legitima în fata jandarmilor. În total au fost aplicate amenzi de 14500 de lei.

Un apartament de lux din Constanța, devastat şi transformat în bordel de chiriaşi

O femeie din Constanța a crezut că va reuşi o afacere profitabilă atunci când s-a gândit să închirieze un apartament de lux pe care îl deţine în oraşul de la malul mării. Însă, după ce a închiriat apartamentul situat în stradă Tomis Plus, în regim hotelier, avea să înceapă coşmarul femeii. După doar 5 ore s-a trezit că locuinţa i-a fost distrusă de doi iubiţi puşi pe distracţie. Mai mult decât atât, aceştia şi-au chemat şi prietenii, destrăbălându-se ore întregi. Din cauza gălăgiei, vecinii au chemat poliţia, iar la faţa locului aceştia au descoperit un adevărat dezastru, scrie replicaonline.ro.

Persoana păgubită a mers pe încredere şi nu a cerut prea multe detalii cuplului care avea să închirieze apartamentul de lux. Astfel, în jurul orei 22:30, femeia a înmânat, simplu, cheile de la locuinţa viitorilor chiriaşi. Însă dimineaţa, ea avea să trăiască un adevărat şoc când a auzit ce s-a întâmplat în locuinţă. Prin urmare, dis de dimineaţă ea a descoperit că imobilul a fost vandalizat, ba mai mult, a aflat şi că petrecăreţii au fost daţi afară, cu forţa, de poliţişti.

Cei doi tineri şi-ar fi chemat şi alţi prieteni, făcând o petrecere în toată regula. Au spart geamuri, au devastat paturile şi au făcut dezastru pe podea. Proprietara apartamentului a precizat că vecinii le-au oprit chiar şi curentul pentru a-i determina să iasă din casă.

Adauga un comentariu