News Flash:

A facut zob un Touareg in timpul unui atac de cord

26 Septembrie 2009
3535 Vizualizari | 1 Comentarii
A facut zob un Touareg in timpul unui atac de cord
• Un auditor din cadrul Consiliului Judetean Iasi sustine ca a comis un accident de circulatie in urma caruia mai multe persoane au fost la un pas sa-si piarda viata pentru ca a facut un atac de cord • Ion Catarau a sustinut ca a pierdut controlul volanului din cauza problemelor cu inima • Touaregul in care a intrat a fost facut praf • Medicii au reusit cu greu sa-i salveze pe cei din Renault

Ieri, procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi au decis trimiterea in judecata a lui Ion Catarau, auditor in cadrul Consiliului Judetean Iasi, pentru comiterea a trei infractiuni de vatamare corporala grava din culpa. Acesta este acuzat ca a comis un grav accident de circulatie in urma caruia trei persoane au fost la un pas de a-si pierde viata. In fata anchetatorilor a venit cu o aparare ciudata: a sustinut ca a facut un atac de cord pentru cateva momente si a pierdut controlul volanului. Numai ca, dupa ce a scapat ca prin minune din acest accident, medicii nu au constatat ca acesta a facut un asemenea atac, ci ca ar fi putut sa faca avand in vedere problemele cardiace pe care le are. Ion Catarau are 58 ani si pe data de 8 ianuarie 2008 venea de la o intalnire de lucru din localitatea Scobinti, la volanul unui Renault 19. In localitatea Cotnari, a oprit si a luat la ocazie doi oameni care vroiau sa ajunga la Iasi, respectiv Ionut Ciutacu, de 18 ani, si Ana Daraban, de 52 ani. Numai ca, in dreptul in dreptul sediului Antibiotice SA, Catarau a pierdut controlul volanului si a intrat pe contrasens. "L-am vazut venind ca o ghiulea. Avea cel putin 80 kilometri la ora si a intrat direct pe contrasens. Nici macar nu a franat", a sustinut un martor. Din sens opus venea un autoturism Volkswagen Touareg condus de Cezar Alupei. In urma impactului cu Touaregul, autoturismul condus de Catarau a fost proiectat intr-o dubita care circula regulamentar din sens opus. "Soferul se uita in partea dreapta a drumului. Pentru cateva momente nu a mai fost atent deloc la drum. Au fost doar cateva fractiuni de secunda, timp in care am tipat sa traga de volan", a declarat Ionut Ciutacu, unul dintre pasagerii din Renault. Acesta a scapat cel mai usor, avand nevoie de 45 zile de ingrijiri medicale. I-au fost rupte oasele fetei. Ana Daraban s-a ales cu picioarele rupte si a avut nevoie de aproximativ 80 de zile de ingrijiri medicale. Catarau s-a ales cu leziuni foarte grave, insa medicii au reusit sa-l salveze. Asta in conditiile in care autoturismul pe care il conducea a fost avariat in proportie de 99 la suta. Pe de alta parte, pasagerul din dreapta din Touareg, Veta Alupei, mama soferului, si-a pierdut vederea. Aceasta a fost izbita cu capul de bord, insa ca urmare a fracturilor suferite in zona capului i-a fost sectionat nervul optic. Chiar daca pare greu de crezut, si Touaregul a fost avariat foarte tare. In fata anchetatorilor, Catarau a sustinut ca nu se face vinovat de producerea acestui accident pentru ca a suferit un atact de cord atunci cand a pierdut controlul volanului. Aceasta aparare nu a tinut, iar barbatul va fi nevoit sa dea socoteala in fata instantei de judecata.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

mihai  | #81843
d-nu catarau,Dumneziu nu bate cu cimagul.cat rau ai vrut d-ta unora si in special unei colege din CJ(desi nu meriti sa fii numit colegul Dumneaei),primesti inzecit acum.pacat de oamenii aia nevinovati pe care i-ai nenorocit.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2647 (s) | 22 queries | Mysql time :0.152697 (s)

loading...