Local

A fost bătaie în toată regula între homosexuali. Un tânăr a ajuns după gratii după ce a încercat să-l tâlhărească pe cel cu care a făcut dragoste

Publicat: 13 aug. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
A fost bătaie în toată regula între homosexuali. Un tânăr a ajuns după gratii după ce a încercat să-l tâlhărească pe cel cu care a făcut dragoste
Bătaie între homosexuali la Iași, după o întâlnire nereușită.

A fost bătaie în toată regula între homosexuali. Un tânăr a ajuns în arest după ce a încercat să-l tâlhărească pe cel pe care îl plătise să facă dragoste. Bătaia între cei doi homosexuali a avut loc în centrul Iașului. Individul le-a spus polițiștilor că a fost plătit să întrețină relații intime, iar după consumarea acestora, a fost agresat

A fost bătaie în toată regula între homosexuali. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a ajuns în arest după ce a încercat să-l tâlhărească pe bărbatul pe care îl plătise să întrețină relații sexuale. După mai bine de două săptămâni de căutări, polițiștii l-au identificat.

„Polițiștii ieșeni au identificat un tânăr bănuit de tentativă la tâlhărie calificată. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Iași, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, au identificat un tânăr, de 26 de ani, din comuna Ciurea, bănuit de tentativă la tâlhărie calificată.

Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 21 iulie a.c., acesta i-ar fi oferit 100 de lei unei persoane pentru serviciile prestate, însă, ulterior, prin întrebuințarea de violențe, ar fi încercat să ia banii înapoi. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 11 august a.c., tânărul bănuit de comiterea faptei a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanță care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 zile”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Bărbatul se numește Cătălin Traian R.

O escortă masculină a cerut ajutorul polițiștilor

La sfârșitul lunii trecute, un bărbat în vârstă de 30 de ani a cerut ajutorul polițiștilor și a spus că a fost agresat într-un apartament din zona Piața Unirii. Polițiștii Secției 3 au preluat cazul și au făcut câteva verificări. Surse din cadrul anchetei au precizat că un bărbat din București a ajuns la Iași împreună cu o femeie pentru a se prostitua. Cei doi erau prieteni și ar fi stabilit de comun acord să meargă prin diferite orașe ale țării și să-și vândă trupurile pe bani. Săptămâna trecută au ajuns la Iași și au închiriat un apartament în zona Piața Unirii. Ulterior au postat un anunț pe site-urile de profil și au așteptat clienți.

Au postat un anunț pe Publi24 și au așteptat clienți

Cei doi au postat un anunț pe Publi24, iar pe data de 21 iulie bărbatul a fost contactat telefonic de un alt bărbat. Cel din urmă i-ar fi cerut escortei masculine să întrețină raporturi sexuale. După ce actul sexual s-a consumat, clientul s-a declarat nemulțumit și i-a cerut escortei banii înapoi. Între cei doi bărbați a izbucnit un conflict spontan. Din camera în care se afla escorta cu clientul a început să se audă scandal. În apartament se afla și femeia de care aminteam în rândurile de mai sus, însă aceasta nu a putut interveni. Clientul l-ar fi agresat pe bărbatul care își vindea corpul pe bani și s-a făcut nevăzut.

Clientul nu a fost mulțumit de serviciile primite și l-a luat la bătaie

Când polițiștii au ajuns la locul indicat, l-au găsit pe individul care se prostitua, agresat, cu semne în zona feței și a capului. Oamenii legii i-au propus acestuia să meargă la o unitate medicală, însă a refuzat. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și fac verificări, însă le-a fost destul de greu să afle cine era agresorul, având în vedere că escorta masculină nu a oferit atunci prea multe detalii.

„Polițiștii au fost sesizați despre faptul că un bărbat a fost agresat. În cauză se fac verificări pentru stabilirea întregii situații de fapt și luării măsurilor legale”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași la momentul respectiv.

Adauga un comentariu