News Flash:

A fost deconspirata o retea internationala de trafic de prostituate

31 Ianuarie 2000
1155 Vizualizari | 0 Comentarii
•Au fost racolate si fete din Iasi •Ele erau violate si inchise in lagare din Serbia, unde erau pazite de indivizi inarmati •Una dintre ele a reusit sa scape din mainile proxenetilor si s-a predat unei sectii de politie din Italia

De multe ori, politistii ieseni au avut de-a face cu retele de trafic de prostituate, iar un caz de acest gen a fost rezolvat recent, dupa cateva luni de munca. Un proxenet a fost arestat, iar la Timisoara au fost retinuti altii, printre care si cativa sarbi.

Biroul de Combatere a Crimei Organizate din cadrul IPJ Iasi a reusit, saptamana trecuta, sa anihileze o retea internationala de trafic de prostituate. Unul dintre cei implicati, Dumitru Luca (31 de ani), din Cotnari, a fost retinut, vineri dimineata, iar sambata, Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi l-a arestat. El a fost acuzat de proxenetism in sistem international, infractiune pe care a comis-o in perioada iunie 1999-ianuarie 2000.

Dumitru Luca era doar un intermediar, misiunea lui in interiorul retelei fiind aceea de a le convinge pe fete sa plece la munca in Serbia sau in Italia. In afacere mai erau implicati timisoreni si cativa sarbi care, la Timisoara, au fost retinuti. Una dintre fetele pe care le-a aruncat Dumitru Luca sarbilor din Timisoara a reusit sa fuga din mainile proxenetilor, in Italia, si s-a predat la prima sectie de politie care i-a iesit in cale. Doua ore mai tarziu, fata a fost urcata intr-o cursa AlItalia si trimisa la Bucuresti.

Ieri, afland ca Dumitru Luca - cel care a amenintat-o recent, crezand ca ea a depus plangere impotriva lui la politie - a fost arestat, fata a acceptat sa ofere amanunte despre cum se desfasurau afacerile in reteaua anihilata. "Ne convingea ca plecam la munca. Ne spunea ca toate cheltuielile pana in Italia sunt platite. La Timisoara, incasa banii de la sarbi pentru fiecare din noi si ne lasa acolo. Nu stiu cati bani lua. Eram trecute peste granita, iar odata ajunse in Serbia, comportamentul sarbilor fata de noi se schimba.

Eram inchise in niste camere care erau in spatele caselor. Cate 50-60 de fete intr-o camera. Cele mai multe erau rusoaicele, iar romancele se strangeau cate sapte sau opt. Nu puteam iesi din camere, pentru ca puteam fi omorate. Ne pazeau indivizi inarmati. Acolo eram violate si batute, pentru ca pentru sarbi nu conta nimic. Chiar daca eram femei serioase si eram plecate in Italia sa muncim - cel putin asa stiam -, pentru ei eram doar curve. Fiind atat de multe intr-o camera, se intampla sa ne si batem intre noi.

Fiecare se gandea la casa pe care a lasat-o si se enerva foarte usor, de la orice", ne-a povestit tanara ieseanca, al carei nume nu poate fi dat publicitatii. Fetele erau tinute in respectiva camera si multe dintre ele erau fortate sa se prostitueze. In aceasta privinta, datele politiei iesene sunt diferite fata de cele declarate de tanara pe care am contactat-o. Aceasta ne-a spus ca in Serbia nu erau puse sa se prostitueze. Femeile erau scoase din camere abia atunci cand se organiza un transport pentru Italia.

Atunci erau duse pe malul Marii Adriatice, urcate intr-o barca si, daca aveau noroc si nu erau prinse de Politia de frontiera italiana, ajungeau la destinatie. In Italia erau preluate de proxeneti, care le "puneau la treaba". "Singura sansa in situatia asta era sa te predai imediat politiei. Multe fete care au ajuns in Italia au procedat asa", ne-a mai spus tanara.

Dumitru Luca a fost depus in arestul IPJ Iasi. Impotriva lui au fost depuse mai multe plangeri, cu toate ca majoritatea fetelor trimise de el in Serbia sau Italia nu s-au intors in tara. El este casatorit si are doi copii. Este posibil ca sotia sa sa nu-i fi cunoscut activitatea. Politistii asteapta ca si alte persoane sa depuna plangeri impotriva lui, mai ales ca alte femei i-au dat bani pentru a putea pleca in Italia. In general, Dumitru Luca a trimis in Italia fete cu varste cuprinse intre 16 si 24 de ani care proveneau din casele de copii.

ipj iasi dumitru luca
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2308 (s) | 22 queries | Mysql time :0.089554 (s)