News Flash:

A inapoiat 47 milioane lei

24 Octombrie 2006
1377 Vizualizari | 0 Comentarii
Eduard Teodorescu
• Un copil de 14 ani a facut un gest care nu s-a mai pomenit in Iasi de mai multi ani • Eduard Teodorescu a inapoiat un portofel pe care l-a gasit si in care era suma de 47 milioane lei (4.700 RON) • "La inceput m-au tentat banii, insa apoi am spus ca nu sunt ai mei si am plecat cu prietenul meu catre Politie. Nu am spus nimic din cele intamplate parintilor mei", a spus Eduard Teodorescu reporterilor ZIUA de Iasi • Vasile Carnu, proprietarul portofelului in care erau banii, a multumit elevului care i-a inapoiat suma de 47 milioane lei (4.700 RON) printr-o hartie de 50 RON


Un copil de 14 ani a facut un gest care nu s-a mai pomenit in Iasi de mai multi ani. Acesta a gasit in urma cu doua zile un portofel care continea suma de 47.160.000 lei (4.716 RON), iar dupa ce a numarat banii a dus imediat portofelul la cea mai apropiata sectie de politie. Cel putin in municipiul Iasi, o asemenea fapta nu a mai fost inregistrata in ultimii ani, avand in vedere mai ales suma destul de mare de bani pe care micutul o gasise. Eduard Teodorescu (14 ani) este elev in clasa a VIII-a A la Scoala Ionel Teodoreanu din cartierul Tatarasi. Cunoscut de profesori ca fiind un elev mai zvapaiat, acesta i-a facut pe toti cunoscutii sa muteasca de uimire in momentul in care au auzit povestea cu inapoierea sumei de 47 milioane lei (4.700 RON) celui ce pierduse portofelul. Astfel, in dimineata zilei de duminica, in jurul orei 10.00, Eduard Teodorescu a iesit in fata blocului in care locuieste, in cartierul iesean Gradinari, pentru a se juca. Intr-un canal din fata scarii a vazut un portofel. Copilul a ridicat portofelul si, in momentul in care l-a deschis a gasit mai multe hartii valoroase si acte personale ale unui barbat. Inmarmurit de descoperirea pe care o facuse, copilul a luat portofelul si a plecat in casa, dupa care si-a chemat un prieten. "Am mers in casa si apoi mi-am chemat un prieten. Am numarat banii si am vazut ca era vorba de 47 milioane lei (4.700 RON). Erau si acte in portofel si mi-am dat seama ca este al unui vecin de-al meu. La inceput m-au tentat banii, insa apoi am spus ca nu sunt ai mei si am plecat cu prietenul meu catre Politie. Nu am spus nimic din cele intamplate parintilor mei", a spus Eduard Teodorescu reporterilor ZIUA de Iasi. In momentul in care elevul, impreuna cu prietenul sau, Alin Budurai, au ajuns la Politie, agentii au fost uimiti, insa au procedat legal si au inceput cautarea proprietarului banilor. Despre copil, diriginta acestuia a avut acum, dupa eveniment, numai cuvinte de bine. "Este un copil mai zvapaiat, insa acum se vede ca are o educatie foarte buna din familie. Nu multi ar fi facut ceea ce a facut el", a spus Rozi Ambrozie, diriginta clasei a VIII -a A de la Scoala Ionel Teodoreanu. Descoperirea elevului a fost facuta de o echipa de politisti de la Biroul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii. "Noi am mers la Scoala Ionel Teodoreanu pentru a discuta cu copiii despre riscul de victimizare. La un moment dat, politistul de proximitate de la Sectia IV mi-a spus ca in clasa in care eram se afla un elev model. Mi-a explicat cum copilul a adus cele 47 milioane lei (4.700 RON) la sectie. Este un model acest copil pentru toti cetatenii. Din aceasta actiune se vede ca nu avem doar minori care savarsesc infractiuni, ci acei minori sunt doar o parte din majoritatea copiilor care sunt cetateni exemplari", a spus inspectorul principal Madalin Taranu, ofiter in cadrul biroului de Analiza si Prevenirea Criminalitatii Iasi. In aceeasi zi in care copilul a dus actele si banii la sectia de politie, agentii l-au gasit pe proprietarul actelor in persoana lui Vasile Carnu. Barbatul a multumit elevului care i-a inapoiat suma de 47 milioane lei (4.700 RON) printr-o hartie de 50 RON.

"Eu nu stiu daca as fi fost atat de corect"

Un copil de clasa a VIII-a de la Scoala Ionel Teodoreanu, din Tatarasi, a gasit un portofel in care se aflau 47 de milioane de lei (4.700 RON), iar dupa un moment de ezitare, elevul de 14 ani a inapoiat banii posesorului de drept. Pentru acest gest nobil, copilul a primit din partea pagubitului o recompensa de 500 mii lei (50 RON). Iesenii considera gestul copilului ca fiind frumos, iar in ceea ce priveste recompensa, parerile sunt impartite.



Sorin Raileanu, 65 de ani - inginer constructor:
"Cred ca suma de 500 mii lei este prea mica pentru un asemenea gest. Este un fapt deosebit si cred ca merita mai mult, cam 5 milioane lei sa zicem ca ar fi fost mai corect"
Iarina Nastasa, 20 de ani - studenta:
"Bravo ca i-a dat inapoi. E foarte frumos si de admirat chiar gestul sau. In ceea ce priveste recompensa, eu cred ca cei 500 de mii sunt prea putini bani; persoana respectiva putea sa-i dea macar doua milioane lei"
Ion Hanu, 41 de ani - taximetrist:
"Cred ca a primit prea putini bani, mai potrivit ar fi fost sa-i dea macar 5 milioane lei, pentru ca e un gest rar. Nici eu nu stiu daca as fi fost atat de corect"
Octavian Ciobanu, 13 ani - elev:
"La 47 de milioane, totusi suma de 500 de mii e prea mica. Eu zic ca baiatul a facut un gest foarte frumos, mai ales ca eu nu cred ca as fi facut asa"
Marin Ghita, 82 de ani - fost ofiter MAI:
"Cei 500 de mii sunt putini bani, mai ales ca e vorba de o suma asa mare. Nu stiu cat ar fi trebuit sa-i dea, dar daca mi s-ar fi intamplat mie, eu i-as fi dat baiatului jumatate din bani. Este un gest foarte cinstit cu care nu te intalnesti prea des. Cred ca daca provenea dintr-o familie instarita nu facea acest lucru. Bravo lui!"
Adina Ignea, 19 ani - studenta:
"Parerea mea este ca 500 de mii este o suma prea mica. Gestul pe care l-a facut baiatul a fost foarte frumos si extrem de rar. Ar fi meritat macar doua milioane, insa fiecare face dupa cum ii dicteaza propria constiinta"
Teodor Filimon, 57 de ani - asistent:
"Nu poti sa ai pretentii daca returnezi banii. Fapta in sine nu mai era la fel daca se astepta sa primeasca o anumita suma si nu i s-a dat. Daca persoana respectiva a vrut sa-i dea 500 mii lei, inseamna ca asa a gandit si a simtit. Eu unul cred ca merita 3-4 milioane de lei, sa-si cumpere ceva pentru el. Felicitari parintilor care l-au crescut!"
Monica Codreanu, 24 de ani - vanzatoare:
"Copilul a facut o fapta buna si cred ca merita mai mult. Macar 1,5 milioane ar fi trebuit sa primeasca, ca e totusi un copil si poate ar fi vrut sa-si cumpere ceva"
Alina Ignat, 31 de ani - economist:
"Putea sa nu-i dea nimic. Persoana respectiva nu era obligata sa-i dea bani. Gestul copilului a fost foarte frumos, dar si normal in acelasi timp"


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1301 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012382 (s)