News Flash:

A inceput admiterea la facultate

18 Iulie 2005
987 Vizualizari | 0 Comentarii
•Universitatile iesene au deschis portile pentru studentii anului 2005-2006 •Incepand de astazi, la Universitatea Al. I. Cuza incepe inscrierea candidatilor, actiune care va dura pana pe 26 iunie, cu posibilitatea de prelungire a termenului •ZIUA de Iasi prezinta mediile si concurenta de anul trecut din universitatile iesene

Universitatile iesene au deschis portile pentru studentii anului 2005-2006. De astazi intra in focurile admiterii inca doua institutii de invatamant superior, Universitatea Al. I. Cuza (UAIC) si Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV). Primele care isi asteapta studentii sunt Universitate de Medicina si Farmacie (UMF) si Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi (UTI). Aici inscrierile au inceput de vineri, 15 iulie. UMF pune la dispozitia candidatilor, a viitorilor studenti, un numar de 630 locuri cu finantare de la buget si inca 400 locuri la taxa. De asemenea, Universitatea Tehnica a scos la concurs 2.700 de locuri finantate de la buget si 1.664 de locuri cu taxa. Astazi, la Universitatea Al. I. Cuza incep inscrierile candidatilor, actiune care va tine pana pe 26 iunie, cu posibilitatea de prelungire a termenului in cazul in care vor exista solicitari din partea tinerilor. Universitatea pune la dispozitia absolventilor de liceu un numar de 3.310 locuri finantate de la buget si 5.085 la taxa. Inscrierile pentru admiterea la Universitatea de Arte George Enescu incep abia joi, 21 iulie, iar viitorii studenti au la dispozitie 293 de locuri fara taxa si 220 de locuri cu taxa.

Admiterea la Cuza

Dupa ce au trecut prin focurile examenului de bacalaureat, absolventii de anul acesta si nu numai trebuie sa mai sara si de ultimul hop al acestei veri, cel reprezentat de admiterea la facultate. Tinerii care doresc sa urmeze cursurile uneia dintre cele cincisprezece facultati ale UAIC pot sa se inscrie la admitere incepand de astazi si pana pe 26 iulie. La aceasta institutie de invatamant superior, selectia viitorilor studenti se bazeaza pe concurs de dosare. Singura facultate care a mai pastrat forma clasica de admitere, cu probe de examen, este cea de Teologie Ortodoxa, in rest la toate celelalte candidatii vor fi selectati in functie de mediile obtinute in timpul liceului la diverse discipline si de media la bacalaureat. Proportia mediilor care se vor lua in calcul difera de la o facultate la alta, fiecare dintre acestea stabilind cat la suta din media la bacalaureat si cat la suta din media anilor de liceu este luata in calcularea notei finale de admitere. Selectia propriu-zisa a dosarelor va avea loc intre 27 si 28 iulie, urmand ca rezultatele sa fie afisate pe data de 30 iulie. Pana atunci insa, tinerii care doresc sa participe la admiterea de la UAIC trebuie sa mearga la secretariatele facultatii preferate si sa depuna dosarele de inscriere. In ceea ce priveste taxa pe care un candidat trebuie sa o achite pentru a putea fi inscris la admitere, se poate spune ca si aceasta difera de la o facultate la alta. De exemplu, la Facultatea de Biologie taxa de inscriere este de 2.000.000 lei (200 lei noi), la Chimie candidatii trebuie sa achite o taxa de inscriere de 1.200.000 lei (120 lei noi), iar la Drept taxa este de 2.000.000 lei (200 lei noi) si la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor candidatii trebuie sa achite tot 2.000.000 lei (200 lei noi).

Agronomia

Si la Universitatea Agronomica inscrierile incep tot astazi. Institutia ofera 425 de locuri fara taxa si 570 cu taxa. USAMV va organiza sesiunea de admitere in perioada 18-25 iulie, urmand ca intre 26 si 27 iulie sa aiba loc afisarea rezultatelor. La cele patru facultati din cadrul USAMV, selectia candidatilor se va face pe baza de dosare. Media de admitere va fi reprezentata in proportie de 25 la suta din cea a bacalaureatului, iar 75 la suta va constitui media anilor de liceu. La Facultatea de Agricultura, de exemplu, domeniile pentru studii universitare de licenta sunt agronomie, biologie, inginerie si management in agricultura si ingineria produselor alimentare, iar taxa de оnscriere la examenul de admitere este de 1.500.000 lei (150 lei noi). La Facultatea de Medicina Veterinara, conditiile de admitere sunt bazate tot pe rezultatele din liceu, 75 la suta media anilor de studii, iar 25 la suta media la bacalaureat. Taxa de оnscriere la examenul de admitere este tot de 1.500.000 lei (150 lei noi), iar taxa de scolarizare pentru anul universitar 2005 - 2006 va fi de 26.000.000 lei (2600 lei noi). Aceasta facultate dispune de 80 locuri finantate de la buget si 140 locuri cu taxa.

Facultati cautate

Admiterea in invatamantul superior din vara trecuta a adus la UAIC, la anumite specializari, un numar exorbitant de candidati. Recorduri nemaiintalnite s-au inregistrat la Geografia Turismului, cu 28 de candidati pe un loc, la Jurnalistica, Comunicare sociala si relatii cu publicul, Stiinte Politice, toate specializari ale facultatilor din cadrul Universitatii Al. I. Cuza. Nici Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara nu a scapat anul trecut de aglomeratie, la Agricultura cea mai cautata specializare a fost Ingineria alimentara, cu Tehnologia prelucrarii produselor alimentare. In vara trecuta, la Universitatea Tehnica Gh. Asachi concurenta nu a fost foarte mare. Mai precis, pe totalul locurilor oferite de UTI fara taxa s-a inregistrat o concurenta de aproape doi candidati pe un loc. Fruntasa in topul celor mai cautate a fost Facultatea de Constructii. Aici s-a inregistrat o concurenta de peste trei candidati pe un loc finantat de la buget. Acesteia i-a urmat Facultatea de Hidrotehnica, unde a fost o concurenta de 2,46 candidati pe un loc. La polul opus s-a aflat Facultatea de Mecanica, unde pe cele 256 de locuri fara taxa s-au inscris 322 de candidati.

Medii de admitere

Universitatea de Medicina si Farmacie a admis anul trecut la Facultatea de Medicina Dentara ultimul student cu nota 9.20. La Facultatea de Medicina Generala ultima nota a celui admis a fost de 8.09, la Bioinginerie Medicala ultima medie de anul trecut a fost de 8.53, iar la Farmacie ultimul admis a avut 7.81. Medii de infarct la facultatile UAIC de anul trecut. Concurenta cea mai mare a adus dupa sine si media de admitere cea mai mare. In cadrul Facultatii de Geografie si Geologie, la specializarea Geografia turismului, unde a fost o concurenta de 28,2 de concurenti pe un loc, cea mai mica medie cu ajutorul careia un candidat a fost admis pe locurile fara taxa a fost de 9.78, iar pe cele cu taxa ultima medie a fost de 9.33. La geografie-engleza pentru locurile de la buget ultima medie a fost de 9.52, iar la taxa 9.29, la specializarea Geografie pe locurile cu finantare de la buget au fost admisi tineri cu mediii pana la 9.52, iar pe locurile cu taxa ultima medie a fost de 9.26. La Facultatea de Drept ultima medie de admitere pe locurile fara taxa a fost de 9.15, iar la taxa ultimul admis a avut o medie de 8.35. La Facultatea de Biologie studentii au fost selectati pe locurile de la buget cu cea mai mica medie de 9.15, iar la taxa ultima medie a fost de 8.35. Tinerii care au dorit sa urmeze cursurile Facultatii de Informatica au fost admisi pe locurile de la buget cu medii pana la 9.40, iar pe cele cu taxa ultima medie a fost de 8.54. La Facultatea de Matematica ultima medie de admitere de 7.72, iar pe locurile cu taxa ultima nota a fost de 5.89.

Acte necesare la inscriere

Pentru оnscrierea la admitere, candidatii vor completa o cerere de оnscriere, la care se vor anexa:
Diploma de bacalaureat sau echivalenta cu aceasta, recunoscuta de MEC;
Certificat de nastere, оn copie legalizata;
Certificatul de casatorie sau documentul care atesta schimbarea numelui, оn copie legalizata (daca este cazul);
Adeverinta medicala tip;
Adeverinta din care sa rezulte calitatea de student (pentru studentii care urmeaza o a doua specializare);
Diploma de licenta sau diploma echivalenta cu aceasta, precum si diploma de absolvire, оn original sau copie legalizata, pentru cei care doresc sa urmeze o a doua specializare;
Trei fotografii tip buletin de identitate;
Chitanta prin care se atesta plata, la casieria universitatii, a taxei de оnscriere la admitere sau documentul care dovedeste scutirea de aceasta taxa;
Alte acte stabilite de fiecare facultate оn parte (foaie matricola, dosar plic etc.).
(M.R.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1214 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014163 (s)