Local

A început montarea de senzori în parcările din Iaşi. Proiect de sute de mii de euro al Primăriei Iaşi – FOTO

Publicat: 27 oct. 2020
Senzori de parcare montați în Piața Unirii
Senzori de parcare montați în Piața Unirii

A început montarea de senzori din parcările din Iaşi. Primăria Iaşi, prin intermediul unei firme din Ilfov montează, în aceste momente, în parcarea din Piaţa Unirii, senzori de parcare.

Vorbim de un total de peste 900 de senzori care vor fi montaţi în parcările cu plata din Iaşi. Proiectul care a fost câştigat de o firmă din Bucureşti este de 135.000 euro.

Senzori montaţi în parcarea din Piaţa Unirii

Senzorii montaţi în parcarea din Piaţa Unirii arata gradul de ocupaţie a parcării, şoferii putând să afle câte locuri sunt libere în momentul în care intenţionează să parcheze maşina.

Parcările din Iași vor fi dotate cu senzori. Primăria Iași a semnat contractul pentru furnizarea unui număr de 960 senzori. Prin intermediul unei aplicații, șoferii vor identifica cu exactitate locurile de parcare disponibile în parcările cu plată. Echipamentele vor costa 135.000 euro

Parcările din Iași vor fi dotate cu senzori. Recent, municipalitatea ieșeană a finalizat procedura pentru implementarea unui sistem destinat șoferilor. Conducătorii autor vor putea identifica în timp real locurile de parcare disponibile din Iași, administrate de Primăria Iași. Comisia de evaluare a stabilit că cea mai bună ofertă aparține societății Avitech Co SRL, din județul Ilfov. Oferta financiară depusă este de 639.672 lei, fără TVA, aproape 135.000 euro. Prevederea bugetară inițială era de 175.000 euro. La licitație au mai participat alte 3 firme, dar care au fost descalificate. Avitech Co SRL este controlată de Anton Gabriel Roescu și Traian Valentin Dogaru. Societatea cu obiect de activitate „lucrări de instalații electrice” a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 59 milioane lei, profit de 802.031 lei, datorii de 20,6 milioane lei. În firmă apar 141 angajați. Avitech Co SRL a prins în trecut un contract cu Parlamentul României pentru implementarea sistemului de vot electronic.

BZI.RO prezintă lista parcărilor în care vor fi montați senzorii

Este vorba despre parcările din Anastasie Panu – 55, Armeană – 18, Costache Negri – 44, Casa de Cultură a Studenților – 40, Golia – 91, Hala Centrală – 131, Independenței – 40, Mitocul Maicii Domnului – 36, Moldova – 36, Piața Nicolina – 58, Primăria Municipiului Iași – 58, Policlinica Sf. Spiridon – 45, Bulevardul Primăverii – 73, Bulevardul Socola – 93, Teatrul Vasile Alecsandri – 54, Cinema Victoria – 50. În aceleași zone se mai adaugă 39 locuri de parcare destinate persoanelor cu dizabilități sau mașinilor electrice.





Comentarii
Adauga un comentariu