News Flash:

A inceput pensionarea la UMF

2 Iunie 2006
726 Vizualizari | 0 Comentarii
•Biroul Senat de la UMF a intocmit grila de autoevaluare pentru cele 62 de cadre didactice care au depasit varsta de 65 de ani •Dupa completarea grilei de autoevaluare, cadrele didactice pensionabile care solicita mentinerea in activitate trebuie sa aiba acordul consiliului facultatii si aprobarea Senatului •Prelungirile de activitate vor fi discutate in sedinta de Senat din data de 7 iunie Membrii Biroului Senat de la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) Gr. T. Popa au emis o grila de autoevaluare pentru cele 62 de cadre didactice, profesori si conferentiari, care au implinit varsta de pensionare, 65 de ani, si vor solicita mentinerea in activitate. Ieri, toti membrii Senatului au primit o astfel de grila si pana pe data de 4 iunie, mai bine spus in termen de numai doua zile, trebuie sa propuna posibile modificari. Pensionarea cadrelor didactice se va discuta in sedinta de Senat din data de 7 iunie, iar cadrele didactice care solicita mentinerea in activitate, la cerere, trebuie sa intruneasca un anumit punctaj dupa completarea grilei de autoevaluare, jumatate plus unu. De asemenea, mentinerea in activitate se va face cu acordul consiliului facultatii si cu aprobarea Senatului prin vot uninominal deschis, pana la varsta de 70 de ani, cu prelungire anuala. Grila de autoevaluare cuprinde patru criterii: activitatea didactica si profesionala, activitatea de cercetare din ultimii 5 ani, contributia stiintifica in ultimii 5 ani, activitatea in comunitatea universitara pentru ultimii 3 ani, prestigiul profesional in ultimii 5 ani. Conducerea universitatii, profund afectata de trecerea la pensie a celor 62 de cadre didactice, si-a inceput scrisoarea catre membrii Senatului cu o fraza ce ar putea provoca siroaie de lacrimi multor persoane. "Pensionarea este dezavantajoasa mai ales prin reducerea drastica a veniturilor printr-o pensie incorect de mica, comparativ cu aportul si meritul persoanei", se mentioneaza in acea scrisoare. Cele 62 de cadre didactice vor suporta aceleasi rigori pe care le traiesc zi de zi sute de oameni din aceasta tara. Indiferent daca unii au lucrat in medicina, invatamant sau minele de la Petrosani, beneficiaza de acelasi respect pentru munca depusa de-a lungul anilor in unitatea de unde provin. Este adevarat ca cele 62 de cadre didactice din UMF nu vor mai primi lunar zeci de milioane lei, dar nici nu sunt de plans. Probabil, sedinta din data de 7 iunie va fi una furtunoasa, pentru ca aproape toate cele 62 de cadre vor solicita mentinere in activitate. Pentru ca pensionabilii detin majoritatea in Senat, este de asteptat ca acestia sa voteze unul pentru celalalt ca sa obtina prelungire. Magda OLTEANU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1435 (s) | 24 queries | Mysql time :0.035378 (s)