News Flash:

A inceput postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

19 Iunie 2006
1081 Vizualizari | 0 Comentarii
•Postul va tine timp de doua saptamani, pana pe data de 29 iunie, cand crestinii vor participa la sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Crestinii ortodocsi intra de astazi in post. Timp de aproape doua saptamani, pana pe 29 iunie, credinciosii vor fi intr-unul dintre cele patru posturi de peste an, cel dedicat Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Numit si "Postul Simpetrului", precedand sarbatoarea comuna din 29 iunie a acestor doi apostoli, acesta se tine in amintirea obiceiului lui Petru si Pavel de a posti inainte de a intreprinde acte mai importante. In Biserica Romano-Catolica, acest post este redus la o singura zi, 28 iunie, ajunul sarbatorii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Postul este inchinat Sfintilor Petru si Pavel, "stalpi" ai Bisericii si personalitati care se bucura de o cinstire deosebita printre credinciosii romani. Petru, originar din Betsaida Galileii, se numea Simon si era pescar. Frate cu apostolul Andrei, "cel dintai chemat" a fost numit "Petru" de Iisus Hristos, sau "Chifa, care inseamna Piatra". A fost ucenic al lui Ioan Botezatorul si a facut parte dintre cei 12 apostoli alesi de Iisus si a participat la Schimbarea la Fata, precum si la Pogorarea Sfantului Duh. Petru a rostit opt cuvantari, a botezat pe cel dintai crestin neiudeu, Sutasul Corneliu, iar Scriptura ii atribuie numeroase minuni. A participat la Sinodul Apostolic din anii 49 - 50, a propovaduit in Ierusalim, Iudeea, Samaria, in Asia Mica, Babilon, Pont, Galatia, Capadochia, Bitinia, iar in cele din urma la Roma, unde a fost martirizat prin rastignire pe cruce in ziua de 29 iunie, anul 67, cand apostolul Pavel a fost decapitat. De la Petru au ramas doua epistole. Pavel, originar din Tarsul Ciliciei, se numea Saul, era fariseu si ucenic al invatatului Gamaliel. A fost de fata la uciderea arhidiaconului Stefan si s-a manifestat ca un prigonitor al crestinilor. Aflandu-se odata pe drumul Damascului, Hristos i s-a aratat intr-o lumina orbitoare si l-a mustrat pentru faptele sale. S-a convertit la crestinism si a fost botezat in anul 34 - 35. Dupa trei ani de retragere in Arabia, Pavel s-a intors la Ierusalim si a luat legatura cu Petru si Iacob. Impreuna cu apostolul Barnaba, a propovaduit in Antiohia Siriei si a facut trei mari calatorii misionare, parcurgand Seleucia, Salamina, Pafos, Listra, Sira, Cilicia, Ionia, Laodiceea, Milet, Colose, Frigia, Macedonia, Tesalonic, Atena, Corint, Efes, Tars, Galatia si Efes.
Marilena ROJNITA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1272 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013023 (s)