News Flash:

A inceput sa ninga

5 Noiembrie 2002
639 Vizualizari | 0 Comentarii
Treizeci de mii de familii ingheata de frig in apartamente

•Mai mult de o treime dintre apartamentele din Iasi nu primesc caldura •Directorul Romeo Mistreanu vrea reesalonarea datoriilor pentru asociatiile cu datorii •Datornicii pot negocia o perioada de gratie de pana la doua saptamani, in care vor primi caldura, chiar daca nu si-au achitat restantele

Un numar de 30 mii de apartamente din municipiul Iasi nu primesc in continuare caldura de la Regia Autonoma de Distributie a Agentului Termic (RADET), desi temperatura de afara coboara pe timp de noapte, sub zero grade. Directorul RADET, Romeo Mistreanu, spune ca de aceasta situatie se fac vinovati locatarii care nu si-au achitat facturile restante. "Principala cauza care ne impiedica sa furnizam caldura in aceste apartamente se refera la faptul ca asociatiile din care fac parte au datorii foarte mari catre RADET. Aceste datorii se ridica la ora actuala la aproximativ 400 de miliarde lei", a declarat Romeo Mistreanu.
Pentru directorul RADET, singura posibilitate ca si celor ramasi in frig sa li se furnizeze caldura, ar fi reesalonarea datoriilor. "Astept ca asociatiile de proprietari sa-si trimita reprezentantii cu care sa negociem o reesalonare a creantelor restante, asa cum s-a intamplat cu unele asociatii din cartierele Nicolina, Socola, Metalurgie si Bularga", a spus Romeo Mistreanu.
Acesta a adaugat ca in urma negocierilor este dispus sa acorde o perioada de gratie de pana la doua saptamani, in care RADET va furniza caldura asociatiilor datornice, chiar daca acestea nu vor putea achita nici un ban. Mistreanu ameninta insa ca daca nici in urma acestor negocieri, transele rezultate in urma reesalonarii nu vor fi virate in conturile Regiei, el va sista definitiv alimentarea cu caldura a celor in cauza, pana cand acestia nu vor plati pana la ultimul leu. "Aceste reesalonari nu trebuie facute doar pe hartie. Cine nu le respecta va risca sa ramana fara caldura pana nu-si va achita intrega suma restanta", a precizat Mistreanu.

Defectiunile

Pe de alta parte, directorul tehnic al RADET, Vasile Enache, sustine ca sunt zeci de cazuri in care avariile din subsolurile blocurilor nu permit furnizarea agentului termic si ca, in aceste cazuri, Regia nu poate sa intervina sub nici o forma. "La blocurile care au tevile sparte in subsol sau prezinta alte tipuri de probleme legate de reteaua de distributie din interiorul imobilului, nu avem cum sa furnizam caldura, chiar si in conditiile in care locatarii nu au restante la plata intretinerii", a explicat Vasile Enache.
Nicolaie PAHOMI
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2148 (s) | 22 queries | Mysql time :0.062112 (s)