National

A lovit cu maşina un bebeluş aflat în cărucior și a fost arestat: „Nu am ce să regret!“

Publicat: 16 ian. 2021
A fost arestat după ce a lovit cu mașina un cărucior în care era un bebeluș

Individul care a fost filmat în timp ce a lovit, vineri, cu maşina, un cărucior în care se afla un bebeluș şi l-a acroşat pe tatăl acestuia a fost arestat preventiv. Poliția Capitalei anunță că șoferul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce suspectul fusese reținut.

Incidentul s-a produs în parcarea unui bloc din Bucureşti. Un bucureștean care îşi plimba copilul în cărucior a intrat într-o altercaţie cu un şofer care îşi parcase maşina pe trotuar. Altercaţia a fost generată de faptul că maşina bloca posibilitatea de a circula pe trotuar.

Acuzat de tentativă de omor

Şoferul a ales să pună capăt discuţiei în contradictoriu urcându-se la volan. El a demarat şi a lovit căruciorul cu copilul şi pe tatăl acestuia.

Tatăl a sunat la 112 și a reclamat că șoferul l-a lovit intenționat. Polițiștii Secției 25 l-au identificat în trafic pe şofer şi l-au audiat.

„Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor, cu inculpatul în stare de reținere”, au declarat reprezentanții Poliției Capitalei.

Suspect de tentativă de omor: „Nu am ce să regret!”

Procurorii au cerut mandat de arest preventiv pentru 30 de zile pentru suspectul de tentativă de omor. Acesta a fost prezentat judecătorilor, pentru eliberarea mandatului.

„Nu am ce sa regret, pentru că nu am comis în mod intenţionat nicio faptă. Am vrut să dau cu spatele şi, în loc să bag în marşalier, am încurcat vitezele. Am băgat în viteza 1 şi automat masina a luat-o puţin în faţă. Nu ]l cunosc pe acest bărbat care a ieşit cu fetiţa la plimbare, dar ce pot să spun e că el m-a provocat. M-a înjurat şi a pus în mod intenţionat căruciorul în faţa autoturismului meu, astfel încât să îmi blocheze trecerea. A mutat căruciorul din partea stangă în partea dreaptă. Nu am fugit de la faţa locului. Am plecat pentru că barbatul mă înjura şi mă filma şi nu am mai suportat. Ma duceam la serviciu şi am fost sunat de cineva din poliţie să vin până la secţie, că am lovit un copil”, a spus acesta în faţa instanţei.

Acuzatul a contestat măsura arestului preventiv. Contestaţia se va judeca săptămâna viitoare.

Trecutul violent al suspectului de tentativă de omor

Șoferul agresor despre care presa scrie că ar fi un interlop celebru, nu este la prima abatere de acest fel. Acesta, cunoscut drept unul dintre cei mai periculoși bătăuși de stradă, era cât pe ce să-l omoare, din orgoliu, pe Tolea Ciumac. Totul ar fi avut loc în mai 2019.

În urmă cu mai multă vreme, ar fi existat un conflict între Tolea Ciumac și interlopul celebru din București, care controlează o mare parte din cartierul Drumul Taberei, Florin Bloju, și acesta l-ar fi lovit intenționat cu mașina și l-ar fi agresat pe Tolea.

Cu toate că și atunci incidentul ar fi putut să fie încadrat cu ușurință ca și tentativă de omor, presupusul scandal a rămas fără urmări, în condițiile în care, la momentul respectiv, nu a ajuns și la urechile polițiștilor.





Adauga un comentariu