News Flash:

A murit al treilea copil intoxicat cu ciuperci

20 Septembrie 2005
915 Vizualizari | 0 Comentarii
Dupa zece zile de chinuri, al treilea copil intoxicat cu ciuperci a decedat ieri la Spitalul Sf. Maria. Tudor Alexandru, care avea varsta de 7 ani, din comuna Blagesti, judetul Bacau, a ajuns la spital in stare foarte grava. Copilul a consumat ciuperci otravitoare iar simptomele au aparut la o zi sau doua de la ingerare. Timp de zece zile cat a fost internat in Sectia de Anestezie si Terapie Intensiva, medicii au facut tot posibilul pentru a salva viata copilului, dar totul a fost zadarnic. Tratamentul administrat in aceasta perioada a ajuns la aproximativ 300 milioane lei. Fratii Vercu, care au decedat in urma cu doua saptamani, provin din aceeasi localitate si au consumat aceleasi ciuperci. "Starea copilului era foarte grava inca de la internare. Din pacate, nu a mai putut fi salvat. Initial a fost transferat la spitalul din Husi, apoi la Bacau si dupa trei zile la noi. Colegii mei puteau macar sa dea un telefon sa ne spuna ca au trei copii in stare grava sau macar sa ne informeze ca ii trimit la Iasi. Copiii au mancat cea mai otravitoare ciuperca, amanitapaloides", a declarat dr. Florian Cristogel, directorul medical al Spitalului Sf. Maria.
(M.O.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1397 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015805 (s)