News Flash:

A murit Maricica Hahaianu din cauza medicilor italieni?

3 Decembrie 2010
769 Vizualizari | 0 Comentarii
Vinovati de moartea infirmierei romance, Maricica Hahaianu, sunt medicii de la Policlinica Casilino, din Roma, sustin avocatii lui Alessio Burtone, tanarul acuzat initial de crima, dupa ce a agresat-o pe aceasta, intr-o statie de metrou, din cauza unui bilet.

Avocatii italianului sustin ca romanca a murit din cauza unei erori a medicilor si nu din cauza pumnului pe care i l-a dat acesta, informeaza Il Tempo.


Allesio Burtone este incarcerat de pe data de 18 octombrie, iar in urma anchetei care s-a desfasurat in acest caz se pare ca moartea romancei nu a fost cauzata direct de pumnul pe care i l-a dat italianul.


"Moartea doamnei Hahaianu nu poate fi pusa pe seama actiunii directe a lui Burtone", se arata in concluzia examenului clinic. Avocatii italianului sustin chiar ca vinovati sunt de fapt medicii de la reanimare.


Angajatii de la policlinica italiana sunt acuzati ca starea romancei s-a agravat dupa ce fost deconectata din greseala de la aparate. In ziua urmatoare starea neurologica a infirmierei s-a agravat, a avut un atac cardiac, iar dupa cate zile inima ei a incetat sa mai bata.


Avocatul lui Alessio Burtone a cerut joi ca clientul lui sa fie eliberat din inchisoare, iar procurorul Renata Polverini sa faca o ancheta si in cazul medicilor.


Drept raspuns, Polverini a spus ca asteapta o cerere oficiala dupa care va vedea daca este cazul sa demareze ancheta.


Maricica Hahaianu, de 32 de ani, a intrat pe 12 octombrie in coma dupa ce a fost agresata de un italian, de 20 de ani, in statia de metrou Anagnina, din Roma.


Victima se afla in statia de metrou cand tanarul a venit la ea si au inceput sa se certe din cauza unui bilet de metrou, informeaza La Repubblica.


Acesta a lovit-o pe romanca care a cazut la pamant, insa niciun trecator nu s-a oferit sa o ajute.


La scurt timp a sosit ambulanta care a transportat-o la policlinica Casilino. Aceasta a stat in coma timp de doua saptamani, dupa care a murit.


Agresorul a fost retinut la scurt timp, iar in timpul anchetei a declarat ca a reactionat violent speriat ca romanca a tipat la el.


"De cand sunt inchis nu mai pot sa dorm. Nu ma intereseaza ce o sa mi se intample, deoarece imi asum responasibilitatea. (...) Ma voi cai toata viata pentru ce am facut", a scris Alessio Burtone. El este acuzat de crima si risca sa stea 20 de ani dupa gratii.

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2557 (s) | 22 queries | Mysql time :0.119469 (s)