Sport

A murit un nume uriaș al clubului Steaua! Tot clubul este în DOLIU

Publicat: 20 ian. 2020

Cristian Cârlan (47 de ani), comandantul interimar al CSA Steaua, s-a stins din viață noaptea trecută, la Spitalul Militar din Capitală. Cârlan se lupta de câțiva ani cu o boală nemiloasă, care s-a acutizat la finele lui 2019. El ar fi trebuit să plece la tratament în Germania după Anul nou, dar a fost prea slăbit să mai urce în avion.

Absolvent de liceu militar și al Academiei Naționale de Educației Fizică și Sport (1995), Cristian Cârlan s-a alăturat Clubului Sportiv al Armatei Steaua în 2001, ca șef al Biroului Presă și Relaţii Publice. Numele lui a fost însă legat cel mai mult de echipa de hochei pe gheață, pe care a manageriat-o aproape 10 ani, într-o perioadă extrem de grea. Mulți spun că hocheiul militar nu s-a desființat datorită calităților sale manageriale. În noiembrie 2018 a fost împuternicit vicepreședinte al CSA Steaua, iar pe 7 octombrie 2019 a îndeplinit atribuțiile de comandant al clubului militar. Starea sa de sănătate a fost motivul pentru care nu și-a mai depus dosarul pentru concursul organizat la CSA Steaua pentru funcția de președinte.

Cine era colonelul Cristian Marius Cîrlan
Data și locul naşterii: 3 decembrie 1972, Tecuci

PREGĂTIRE

Liceul Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, 1987 – 1991;
Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, 1991 – 1995; brevet parașutist militar, brevet alpinist militar;
Stagiu de pregătire în jurnalism la Grupul de Presă al Armatei, martie – iunie 1999;
Curs de relaţii publice la Direcţia de Informare și Relaţii Publice a M.Ap.N., februarie – martie 2002;
Curs de limba engleză la Canadian Forces Language School Borden, Toronto- Canada, august – decembrie 2003;
Curs de relaţii publice „Presentation Skills” la Georgian College, Barrie Ontario – Canada, septembrie – decembrie 2003;
Summit dezvoltare, management și marketing sportiv – Universal Sports Marketing, New York, SUA – 2008 și 2010;
Curs post-universitar de Operații post-conflict „Securitate și Stabilitate, Tranziție și Reconstrucție” – Universitatea Națională de Apărare, 2013;
Curs post-universitar de conducere „Pregatirea economiei și teritoriului pentru apărare” – Universitatea Națională de Apărare, 2018.

FUNCŢII ȘI RESPONSABILITĂȚI

17.10.2019 – prezent – Comandant (preşedinte) al Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti;
De la 01.05.2019 – 16.10.2019 Vicepreședinte CSA Steaua București (locțiitor) pentru activitatea sportivă de performanță;
Noiembrie 2018 – aprilie 2019 împuternicit Vicepreședinte CSA Steaua București (locțiitor al comandantului pentru activitatea sportivă de performanță);
2017 – 2018, Consilier al Președintelul Comitetului Olimpic și Sportiv Român;
2014 – 2018, Șef secție Marketing și relații publice la CSA Steaua;
2016 – 2017, Observator al Uniunii Europene în Republica Georgia;
2014 – 2017, Vicepreședinte Federația Română de Hochei pe gheață;
2005-2012, 2014 – 2016, președinte secția hochei pe gheață CSA Steaua;
August 2006 – șeful Centrului de presă la Campionatul Mondial Militar de Scrimă;
Septembrie 2002 – şeful Centrului de presă la Campionatul Mondial Militar de Volei;
2001 – 2013, şeful Biroului Presă și Relaţii Publice la Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti;
2000 – 2001, redactor pentru evenimente speciale, redactor sportiv, la săptămânalul „Observatorul militar”;
1999 – 2000, ofiţer de relaţii publice în cadrul Centrelor de informare publică la patru exerciţii multinaţionale NATO/PfP (Rescurer 99, Cooperative Determination 99, Rescue Eagle-Medceur 00, Cooperative Best Effort 2000);
1999 – 2000, redactor pentru probleme de integrare NATO/UE la săptămânalul „Observatorul militar”;
August, 1999 – delegat de presă al României la Jocurile Mondiale Militare de la Zagreb, Croaţia;
Corespondent pentru săptămanalul „Observatorul militar” şi pentru emisiunile radio şi TV „Ora Armatei” – Radio România Actualităţi şi „Pro Patria” – TVR 1;
1995 – 1999, ofiţer de educaţie fizică militară şi sport la Batalionul 400 Infanterie Basarabi, Constanţa.

Realizator al primei reviste militare de educaţie fizică şi sport din armată – „Citius! Altius!Fortius!”, 1997;
Realizator al primei piste de antrenament fizic tip NATO din Dobrogea „Basarabi”, 1997;
Autor al studiului „Soluţii pentru revitalizarea activităţii de educaţie fizică şi sport din Armata Română”, 1999;
Autor a peste 200 articole şi reportaje pe teme sportive, sociale şi militare publicate în presa militară şi presa sportivă; Realizator al suplimentului sportiv „Steaua Sport Magazin”, 2001;
Organizator şi coprezentator (st/Cristian Ţopescu) al evenimentului aniversar „Legendele Stelei” transmis în direct de postul naţional de televiziune „TVR 1”, 17 decembrie 2002;
Organizator şi coprezentator (st/Gabriela Cristea) al evenimentului „Sportivii anului 2004”, transmis de B1TV decembrie 2004
Coorganizator al Summit-ului ”Steaua Bucharest Hockey: Team and Arena Strategy”, New York & Los Angeles, SUA 27-30 aprilie 2009;
Dezvoltare proiect marketing și sponsorizări pentru echipa de hochei CSA Steaua: TISSOT, BCR, Canam Steel Romania, Reflex Fatade, Steelcase Romania, PEPSI, TOYOTA, MariVila, Tati Grup DDBB, Lufin Construct;
Organizator al evenimentului de relansare a echipei de hochei Steaua și a meciului de hochei „Steaua – FC Barcelona”, ianuarie 2010;
Consultant pentru proiect dezvoltare arene sportive multifuncționale – Ministerul Dezvoltarii Regionale și Turismului, Compania Nationala de Investitii, 2010/2011;
Organizator si coprezentator (st/Alina Alexoi) al evenimentului „Galaxia Steaua”, transmis în direct de TVR, iunie 2012;
Organizator și producător al campaniei umanitare „Aleargă de ziua ta! by Ana-Maria Brânză”, noiembrie 2013 – noiembrie 2014;
Autor al proiectului „STEAUA TV” – prima televiziune online a unui club sportiv din România (2014).



loading...

Adauga un comentariu