News Flash:

A scazut numarul avorturilor si a crescut natalitatea

23 Ianuarie 2002
871 Vizualizari | 0 Comentarii
Comparativ cu alti ani, la Maternitatea "Cuza Voda" s-a inregistrat un numar mai mic de avorturi. Daca in anul 1996, la aceasta unitate medicala se adresau pentru a-si face un avort peste 13.000 de femei, in 2001 au fost efectuate 5817 chiuretaje la cerere. Din acest numar, peste 4500 au fost platite de catre persoanele care au solicitat avortul, restul femeilor beneficiind de gratuitate. Din categoria celor care beneficiaza de gratuitate la efectuarea avortului fac parte femeile care au deja patru copii, cele cu o situatie financiara destul de deficitara si femeile fara loc de munca. Pentru medicii de la acest spital, scaderea la aproape jumatate a numarului de avorturi este destul de semnificativa. "O explicatie a acestei reduceri a numarului de avorturi se datoreaza educatiei sanitare care s-a desfasurat intr-un mod destul de ofensiv in ultimii ani. Majoritatea celor care apeleaza la aceasta ultima masura sunt tinerele. Campaniile unor organizatii nonguvernamentale au avut un efect pozitiv asupra educatiei lor sexuale. O alta explicatie o poate constitui si faptul ca in ultimul timp au aparut pe piata romaneasca tot felul de metode contraceptive, care pot fi folosite cu o eficienta maxima", ne-a explicat dr. Mircea Onofriescu, directorul Maternitatii "Cuza Voda".
Cauzele care determina femeile sa recurga la avort sunt dintre cele mai diverse; fie este vorba de o sarcina nedorita, sau de o sarcina care dusa pana la capat ar pune in pericol viata femeii, fie ca este vorba de cauze care tin de nivelul de trai al acestora.
La Maternitatea "Cuza Voda" costul unui avort este de 250.000 de lei, cost care pentru unele tinere inca mai constituie o problema. Inca mai pot fi gasite cazuri de tinere care adopta fel de fel de metode primitive pentru a scapa de sarcina nedorita, metode care insa le pun viata in pericol.
Raportat la scaderea numarului avorturilor, la Maternitatea "Cuza Voda" s-a inregistrat o crestere semnificativa a numarului de nasteri, Iasul situandu-se in fruntea topului natalitatii pe tara. Daca in anul 1996 a fost inregistrat un numar de 4.600 de nasteri, anul trecut au fost adusi pe lume aproximativ 6.000 de bebelusi. De cele mai multe ori, nasterile sunt conditionate de situatia sociala a parintilor, multi dintre acestia gandindu-se inainte de a face acest pas la viitorul pe care il pot asigura copilului lor.
Catalina DARABANA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1589 (s) | 22 queries | Mysql time :0.037052 (s)