News Flash:

A venit si vremea rezervelor

18 Mai 2004
1294 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pentru ultimele trei partide din returul Diviziei B de fotbal, antrenorul nou - promovatei Poli Unirea Iasi, Vasile Simionas, intentioneaza sa ruleze intreg lotul de jucatori

Dupa ce sambata si-a asigurat prezenta in Divizia A, echipa de fotbal Poli Unirea Iasi va putea privi ultimele jocuri din acest retur ca pe simple antrenamente pentru prima liga. Antrenorul Vasile Simionas a declarat ca intentioneaza sa apeleze, pentru ultimele trei jocuri, la jucatori care au evoluat mai putin sau chiar deloc, pana in prezent. "Mai avem trei meciuri de disputat in acest final de campionat si intentionez sa rulez intreg lotul de jucatori, pentru a-mi putea face o parere asupra fotbalistilor care vor ramane si la anul la Iasi. Mizez pe dorinta lor de afirmare si cred ca putem face o figura frumoasa pe finalul campionatului, chiar si cu jucatori cu mai putine meciuri in picioare", a afirmat Simi. Chiar si presedintele executiv, Marius Stan, a afirmat ca priveste ultimele trei jocuri ca pe niste antrenamente oficiale pentru Divizia A, "acolo unde ne va fi mult mai greu". In finalul returului de campionat, Poli mai are de disputat trei partide, dintre care doua in deplasare. Primul joc este cel de sambata, 22 mai, de la Plopeni, unde iesenii vor da piept cu formatia Metalul. Dupa ultimul meci pe teren propriu, programat sambata, 29 mai, impotriva formatiei Petrolul Moinesti, fotbalistii din Dealul Copoului se vor deplasa, pentru ultimul meci din acest sezon, la CSM Medgidia. De asemenea, tehnicianul iesean a declarat ca, in pauza competitionala, intentioneaza sa solicite conducerii clubului transferul a patru-cinci jucatori de valoare. "Pentru a putea face fata cu succes in Divizia A avem nevoie sa transferam cativa jucatori de valoare, care, alaturi de actualul lot, ar reprezenta cu succes Iasul in elita fotbalului romanesc", a conchis Simionas. Ramane de vazut insa daca la club se vor gasi resurse pentru a satisface solicitarile antrenorului, tinand cont de faptul ca situatia financiara a nou-promovatei in prima liga nu este nici pe departe una roza.
Florin BRIAUR
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1356 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022777 (s)