News Flash:

Abonamente ieftine pentru studentii de la Cuza

24 Septembrie 2008
2870 Vizualizari | 5 Comentarii
Abonamente ieftine pentru studentii de la Cuza
• Reprezentantii Universitatii Al. I. Cuza au semnat contractul cu RATP pentru abonamentele de transport subventionate, destinate studentilor • Studentii trebuie sa achite 12,4 lei lunar pentru abonamentele ieftine, in timp ce institutia de invatamant superior plateste 31 lei, iar Primaria achita 18,6 lei pentru fiecare abonament
La o saptamana inainte de inceperea anului universitar, reprezentantii Universitatii Alexandru Ioan Cuza (UAIC) Iasi au semnat contractul cu Regia Autonoma de Transport Public (RATP) pentru abonamentele de transport subventionate, destinate studentilor. Astfel, de la 1 octombrie, studentii bugetari care urmeaza cursurile unei facultati la zi in cadrul UAIC pot ridica adeverinte de la secretariatele universitatii, pe care le vor folosi pentru achizitionarea abonamentelor ieftine de la tonetele Regiei. "In cursul acestei saptamani, conducerea Universitatii Cuza a incheiat cu noi contractul pentru abonamentele de calatorie ieftine pentru studenti. Dintre cele doua acorduri pe care le-am propus, respectiv cumpararea de abonamente de transport de la noi si distribuirea acestora prin serviciile sociale ale universitatii sau eliberarea de adeverinte de catre universitate si achizitionarea abonamentelor de la tonetele Regiei pe baza acestor adeverinte, reprezentantii universitatii au optat pentru varianta a doua. De abonamentele ieftine vor beneficia doar studentii bugetari, care urmeaza cursurile unei facultati la zi", a explicat Adrian Mihai, purtatorul de cuvant al Regiei iesene de transport public. Dintre cele patru institutii de invatamant superior de stat iesene care au incheiat contract cu Regia de transport public, numai Universitatea de Medicina si Farmacie nu a ridicat inca abonamentele subventionate de la RATP. Asta in conditiile in care 1.200 de studenti ai Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) si alti 1.000 ai Universitatii Tehnice Gheorghe Asachi Iasi (UTI) beneficiaza deja de abonamentele ieftine. "Ii asteptam si pe reprezentantii UMF sa vina la noi pentru a ridica legitimatiile. Pana in prezent, doar studentii de la USAMV, UTI si Universitatea de Arte pot calatori cu abonamentele de 12,4 lei. Acestia din urma, asemeni reprezentantilor Universitatii Cuza, au decis sa elibereze studentilor adeverinte, cu care acestia se prezinta la tonetele noastre", a mai mentionat purtatorul de cuvant al RATP. Programul vizeaza toate universitatile de stat iesene. Regia de transport primeste cate 62 lei pentru fiecare abonament distribuit studentilor. Astfel, institutia de invatamant superior plateste jumatate din suma, adica 31 lei, in timp ce Primaria si studentii achita cealalta jumatate, adica 18,6 lei, respectiv 12,4 lei.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (5)

misated  | #43428
si elevii ce fac platesc 30 lei pt un abonament pe o linie?
nae  | #43429
studentii nu prea studenti? Mai precis: studenti de mina a doua? Desi frecventeaza cursuri la zi - si, deci, nu au o sursa de venit. Ca si studentii mai studenti - cei bugetari. Cei ce platesc taxe (nu ii pot numi studenti, din moment ce nu sunt considerati a fi, inclusiv de reprezentatii universitatilor), ajung, astfel, sa plateasca un aboinament care, practic, le dubleaza taxa scolara. O noua forma de haiducie? Pe cind aceasta categorie de cetateni vor fi egali colegilor lor? Pe cind `reprezentatii` universitatilor ii vor reprezenta si pe ei? Pe cind Primaria ii va socoti si pe ei STUDENTI?
UNOM  | #43430
MI SE PARE O MARLANIE ENORMA, ADICA DE CE NU PRIMESC SUBVENTIE SI CEI CARE SUNT LA FORMA CU TAXA...DUPA CE TE RUP CU TAXA DE SCOLARIZARE ATATA, CA SA NU MAI MENTIONEZ CA SUNT SUTE DE STUDENTI CARE AU AVUT MEDIA DE ADMITERE CU NOTA PESTE 9.VI SE PARE CORECT
Anonim  | #43431
Studentii care primesc subventii sunt ieseni cumva??? Ca altfel nu vad de ce Primaria Iasi subventioneaza aceste abonamente din banii iesenilor in timp ce primarii din Suceava, Bacau, Vaslui, Botosani(de unde sunt studentii) fac altceva cu banii contribuabililor. Ceva bun pt Iasi nu gasiti sa faceti??? Sau subventionati abonamentele studentilor(cu sau fara taxa) si elevilor Ieseni iar ceilalti sa aduca bani de acolo unde contribuie parintii lor...
Anonim  | #43432
adik eu daca sunt la taxa dc nu pot lua abonament redus la fel ca ceilalti???nu vi de pare ca se face diferenta intre cei de la buget si cei de la taxa???dupa ce ca unii au si burse sa mai ia si abonament cu pret redus??? nu mi se pare corect...e prea de tot...
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1516 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016276 (s)