News Flash:

Abonamentele pentru pensionari

3 Mai 2006
1099 Vizualizari | 0 Comentarii
In luna mai, pensionarii care beneficiaza de gratuitate pe mijloacele de transport apartinand Regiei Autonome de Transport Public Iasi (RATP) vor circula cu abonamentele vechi, vizate deja pentru primul trimestru. Aceasta decizie vine ca urmare a faptului ca, pana in acest moment, municipalitatea nu a luat inca o decizie cu privire la modificarea grilei de subventionare. Astfel, nu s-a hotarat inca daca va fi pastrata vechea grila de subventionare sau va fi adoptata una noua. In acest moment, peste 20.000 de persoane beneficiaza de transport gratuit pe mijloacele RATP. Dintre acestea, 16.100 de persoane sunt pensionari peste 65 de ani, restul fiind persoane cu handicap sau veterani de razboi. Grila din acest moment nemultumeste atat primaria, cat si RATP. Pe de o parte, edilii doresc ca abonamentele gratuite sa fie atribuite doar pensionarilor cu o situatie materiala precara, indiferent de varsta. Pe de alta parte, RATP considera ca suma oferita ca subventie de primarie in contul gratuitatilor este prea mica. Regia de transport sustine ca pensionarii circula mai mult cu tramvaiul, autobuzul sau cu microbuzele galbene decat este mentionat in calculul de subventii. In ceea ce priveste noua strategie de acordare a gratuitatilor, sunt vehiculate doua ipoteze, una dintre ele fiind ca toti pensionarii sa participe la plata biletelor sau abonamentelor cu o anumita suma de bani, iar cea de-a doua are in vedere gradarea beneficiarilor in functie de pensie. Astfel, ar urma ca numai cei cu venituri foarte mici sa beneficieze de transport gratuit pe mijloacele RATP, restul urmand sa contribuie cu diferite sume de bani la achizitionarea abonamentelor, sume calculate in functie de venituri.
Cristian ALBU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1344 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020686 (s)

loading...