Evenimente culturale

Academicianul Tudorel Dima, filozof si logician, a murit

Publicat: 04 ian. 2019

Academicianul Tudorel Dima, filozof si logician, director al Institutului de Cercetari Economice si Sociale „Gh. Zane“ al Academiei Romane, filiala Iasi, a murit pe 1 ianuarie, la varsta de 79 de ani.

Anuntul a fost facut joi de reprezentantii Academiei Romane, transmite news.ro.

Nascut pe 5 noiembrie 1939, la Braila, Dima a urmat cursurile liceului „Nicolae Balcescu“. S-a inscris, in anul 1957, la Facultatea de Filosofie si Istorie a Universitatii „Al. I. Cuza“ din Iasi. In anul 1962 si-a finalizat studiile, specializarea filosofie, iar in 1973 a obtinut titlul de Doctor in filosofie, specialitatea logica, la Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti.

In Catedra de istoria filosofiei si logica de la Facultatea de Istorie si Filosofie a Universitatii „Al. I. Cuza“ din Iasi a urcat toate treptele ierarhiei universitare, pana la aceea de profesor (1990-2009). A fost decan al Facultatii de filosofie (1992-2000), cancelar general al Universitatii „Al. I. Cuza“ din Iasi (2000-2004), director al Institutului de Cercetari Economice si Sociale „Gh. Zane“ al Academiei Romane, Filiala Iasi (1995-2018).

In cadrul institutului pe care l-a condus a coordonat, in calitate de cercetator stiintific, proiecte precum „Paradox si antinomie in logica si filozofie“, „Logic si extralogic in cunoastere“ si „Epistemologie cu subiect cunoscator“.

A predat cursuri de logica generala, epistemologie, istoria logicii, inductie si probabilitate.

Specialist in logica deductiva si inductiva, epistemologie, filosofia stiintei, filosofie romaneasca, in aceste domenii are contributii originale: a construit o etiologica inductiva cu functii euristice si argumentative, a structurat modele deductive si inductive, universale si statistice, ale explicatiei stiintifice, a abordat din perspectiva hermeneutica raportul dintre explicatie si intelegere, a detaliat patru operatii logice ale procesului de geneza si testare ale ipotezelor stiintifice, a elaborat o strategie logico-metodologica de evaluare a enunturilor, bazata pe teoria coerentista a adevarului, a propus ca operatia reductiva sa constituie fundamentul formal al inferentelor nedeductive, a initiat structurarea unei logici hermeneutice pe baza lucrarilor lui Constantin Noica, a valorificat opera lui Petre Botezatu si a lui Lucian Blaga; a precizat deosebirile dintre probabilitatea subiectiva bazata pe fermitatea reala a opiniei si probabilitatea personala bazata pe fermitatea rationala.

A publicat cinci volume de specialitate si a fost coordonator al multor altora. A fost membru in colegiile de redactie ale revistelor Noesis, Revue Roumaine de Philosophie, Revista de filosofie, Proceedings of the Romanian Academy, a fost redactor-sef al revistei academice Symposion,  director  al revistelor Logos  and  Episteme  –  An  International  Journal  of  Epistemology si Symposion and Applied Inquiries in Philosophy and Social Sciences.

A fost membru fondator si vicepresedinte al Societatii de Filosofie de Limba Franceza din Romania, afiliata la Association des Sociétés de Philosophie de Langue Française de la Paris, Franta, membru fondator si vicepresedinte al Societatii Germano-Romane de Filozofie, prim-vicepresedinte al Comitetului Roman de Istoria si Filosofia Stiintei si Tehnicii – CRIFST al Academiei Romane (ales in 2002 si 2006), presedinte al Comitetului Roman de Istoria si Filosofia Stiintei si Tehnicii – Filiala Iasi a  Academiei Romane (din 2000).

Academia Romana l-a ales membru corespondent in anul 1996, iar in anul 2011, a fost ales membru titular.

A fost distins cu titlul de Doctor honoris causa de catre Universitatea „Stefan cel Mare“ din Suceava, Universitatea de Vest din Timisoara, Universitatea de Nord din Baia Mare, Universitatea „Andrei Saguna“ din Constanta, Universitatea din Pitesti, Universitatea „Dunarea de Jos“ din Galati. In 2007, a devenit cetatean de onoare al municipiului Braila.



loading...

Adauga un comentariu