News Flash:

"Accesul publicului era permis la o singura carte: cea a conducatorului iubit, Mao Ze Dong"

17 Iulie 2000
1158 Vizualizari | 0 Comentarii
•dialog cu poetul Lucian Vasiliu

George Vulturescu, Gheorghe Schwartz, Lucian Vasiliu.Trei scriitori romani, bine cunoscuti publicului, care au fost impreuna in China, in luna mai a acestui an, pentru a raspunde unei invitatii a Uniunii Scriitorilor din aceasta tara, in urma unei colaborari care a fost restabilita de cativa ani. Desi atat de multe lucruri se pot povesti, fie si dupa o noapte chinezeasca, am lasat fluxul memoriei sa curga de la sine, prin vocea poetului Lucian Vasiliu, directorul Muzeului Literaturii Romane din Iasi, vizitator al Chinei, pentru doua saptamani.
- Domnule Lucian Vasiliu, care sunt circumstantele care v-au "rapit" la marginea lumii, in China, cum s-a intamplat si pe unde ati ajuns?
- Relatiile culturale dintre Romania si China, la nivelul Uniunii Scriitorilor, au fost reluate in ultimii ani, sub auspiciile presedintelui acestei institutii, criticul literar Laurentiu Ulici, incat, printr-o conventie, s-a stabilit ca, anual, un numar de scriitori romani sa mearga in China, iar, la randul lor, scriitori din aceasta tara sa vina in Romania. In acest context, as mentiona numele catorva scriitori romani care au fost acolo; trei dintre ei au produs si carti in urma acestor vizite, si as incepe cu ei, amintindu-l pe Cornel Ungureanu, din Timisoara, care a publicat un volum intitulat "A muri in Tibet", aparut la Polirom, in Iasi, si onorat cu premiul Uniunii Scriitorilor, pe Vasile Dan, din Arad, precum si pe ieseanul Ioan Holban, autor al unei carti despre China. Acestora li s-au alaturat, de-a lungul anilor, Ileana Malancioiu, Alex Stefanescu, Gabriel Dimisianu, Ion Mircea, Gabriel Chifu si, in seria din anul 2000, au fost prezenti acolo prozatorul Gheorghe Schwartz, din Arad, poetul George Vulturescu, din Satu Mare, si subsemnatul. Finantarea integrala apartine celor doua Uniuni ale Scriitorilor, din Romania si China, iar proiectul va continua si in anii care vor veni.
Cat priveste itinerarul, am plecat din Bucuresti spre Zurich, apoi catre Hong Kong, calatorie care a durat 12 ore, si unde am ramas pentru o noapte, vizitand o parte din orasul vechi, centru comercial si cultural traditional, care ne-a lasat o impresie deosebita, dupa care am plecat spre sudul Chinei, in provincia Kunming. Aceasta era, de fapt, destinatia celor trei romani. Traseul pe care l-am facut in aceasta excursie s-a intins intre estul chinez, de la Hong Kong, pana in vest, aproape de poalele Tibetului. Am fost, de fapt, intr-o regiune de mari confluente culturale, pentru ca aceasta zona sudica a Chinei este, in primul rand, foarte diversa, dar si la granita cu cinci state, fiecare cu specificul si influenta lui: India, Birmania, Cambodgia, Laos si Vietnam.
- Cum ati intalnit China, ca experienta inedita de altfel?
- Calatoria, care a durat doua saptamani, a cuprins trasee foarte diferite, intre care au abundat cele culturale, insemnand vizitarea unor temple, muzee, dar si a unor intreprinderi, de ce nu? (acesta este ritualul chinezesc). Am fost, cu aceasta ocazie, intr-o fabrica de tigarete si intr-un combinat industrial. Calatoriile au fost aproape fantastice si am mers de la Cascada celor Noua Dragoni pana la Barajul Maslinilor, sau de la Expozitia Mondiala de Flori, pana la Padurea de Piatra, sau Impietrita, cum s-ar traduce mai exact. Dar am avut ocazia sa vizitam si zone rurale, oferindu-ni-se astfel posibilitatea sa cunoastem minoritati ale Chinei, fiecare cu identitatea si traditia ei; mai mult, pe traseul acesta sudic am avut intalniri, in trei randuri, cu scriitori din provincia Yunan.
Ca o remarca generala, pot spune, cu toata convingerea, ca Romania are un mare prieten in China, mai ales ca exista o traditie a acestei prietenii, care are acum un nou context. China moderna s-a nascut in 1949, dupa ani grei si experimente dificile, uneori dureroase, iar din 1978 s-a inceput, prin politica lui Den Xiao Ping, o reforma de proportii, continuata dupa anii '80, prin deschiderea de anvergura catre colaborarile internationale. Am fost chiar surprinsi sa vedem cat de repede se poate progresa intr-o tara aparent totalitara si conservatoare.
- V-as intreba, referindu-ma la o tara cu aproape un miliard si jumatate de locuitori, si cu o suprafata egala cu cea a Europei, cu tot cu Rusia, pana la Urali, la o tara pentru care diversitatea este o caracteristica de baza, care este elementul ce mentine unitatea statala si nationala, o unitate care-i mira si-i sperie, uneori, pe multi cetateni ai planetei?
- Noi am plecat din tara cu foarte multe prejudecati si chiar ne-am pregatit pentru aceasta intalnire, parcurgand o documentatie vasta, din care n-a lipsit spatarul Nicolae Milescu, cel care in 1675 era investit cu functia de capetenie a ambasadei rusesti in China, si nici Marin Preda, Ion Barbu, Nicolae Anghel sau Valentin Ciuca, ieseanul contemporan, care a scris o carte importanta, "De la Cetatea Eterna, la Marele Zid Chinezesc". Stiam, din toate aceste documente, ca vom intalni o diversitate uluitoare, atat a populatiilor de acolo, unde coexista braci, buharani, caimani, tatari, ciugulsi, samoezi, taotelezi si multi altii, cat si o diversitate a naturii, a climei si reliefului, si, de aceea, ne-am intrebat, ca multi altii, unde s-ar afla elementul unitatii, daca avem in vedere istoria plina de evenimente din care nu se pot uita razboaiele dintre Nord si Sud, cel cu mongolii sau cu japonezii. Cred, si nu este doar un punct de vedere subiectiv, ca marea traditie filosofica si culturala, trecuta in marile scrieri carturaresti, devenite apoi reguli de viata, a asigurat chinezilor, cel putin in ultimii 3000 de ani, desi este, deja, o perioada impresionanta, spatiul spiritual care i-a tinut impreuna, in ciuda diversitatii de care aminteam. Si mai cred ca este vorba, dincolo de conflictele politice si regionale, de o stabilitate psihologica a acestui popor. M-am convins, la fata locului, ca in China functioneaza o solidaritate implicita, in chiar mijlocul unor convulsii prin care au trecut si trec acesti oameni.
O experienta in acest sens am trait-o vizitand un muzeu al scrisului, unde am putut rememora, in etapele importante ale istoriei acestui spatiu, momentele care au dus la edificarea acestei tari. Am vazut acolo documente scrise, de la carapacea de broasca testoasa, ca suport al literei, pana la universala hartie, prin care se descopera si se inteleg aceste etape ale evolutiei Chinei; de la marile dinastii, care au edificat proiecte culturale de anvergura, pana la conducerile politice din istoria recenta. In orice caz, exista pradigme culturale, conservate, acceptate si asimilate constient de oamenii Chinei, de-a lungul mileniilor, care au asigurat aceasta unitate.
- Din punctul de vedere al dimensiunii culturale, al credintei ca este un element unitar al spatiului chinez, la fel de vechi ca si existenta spatiului, ca atare, ce face ca aceasta diversitate sa-si pastreze unitatea?
- Poate e mai complicat de inteles lucrul acesta, dintr-o prima experienta; dar exista, in mod sigur, si acest aspect este oarecum la indemana perceptiilor bunului simt. Cred ca exista, inainte de toate, un cod moral care subzista naturii asiaticului si, in mod particular, chinezului. Exista o mitologie cu efecte puternice in mentalitatea acestei populatii, exista o gama impresionanta de legende, de invataturi ale intelepciunii antice, pastrate sub forma unei religii, dintr-o generatie in alta, de-a lungul mileniilor. De la Confucius si pana la arderea cartilor, de la perioadele razboaielor interne sau externe si pana la cele o suta de scoli filosofice, ori cartile scrise pe fasii de bambus, si, de ce nu, pana la epoca totalitara si actuala deschidere politica, sociala, dar, mai ales culturala, China a trecut din revolutie in revolutie. Revolutii care au fost, ca atare, sau stau intre ghilimele. Trecand peste toate acestea, ramane acest cod moral iesit din comun, ca model de educare si aplicare. Trebuie sa amintesc aici spatiul plin de confluente care a fost China, de-a lungul istoriei. Ramane exemplar modul in care au asimilat, sau au respins influentele; felul in care au selectat europenismul, inca din vremea lui Marco Polo, sau cum au asimilat cultura si religia arabilor, sau cele mongole, gasind prin aceste procese iesirea spre Vest, pregnata la inceputul acestui secol.
- Discutatul model comunist al Chinei, dur si privationist, ca orice astfel model politic totalitar, are vreo eficienta sociala reala, sau isi traieste desuetudinea, asemeni celor care au parasit deja scena?
- Sentimentul national al chinezilor, dar mai ales respectul de sine,fac parte din acelasi cod moral de care vorbeam anterior, dar vin si din alte miscari culturale profunde ale lor. Sa amintesc aici miscarea religioasa Tai Ping, care a aparut ca o forma de crestinism, importata de la englezi, francezi si alte neamuri europene. A fost un mod permisiv si modern de a interpreta si asimila euorpenismul, prin care s-a reusit patrunderea unor valori deja confirmate pe mapamond.
Ce-i drept, regimul comunist a avut sinuozitatile lui, dar trebuie tinut cont de intinderea acestei tari, de volumul populatie, de nevoia de resurse, de situarea geo-climatica si de relief. Cu toate acestea, ultimul deceniu a adus transformari fundamentale in viata chinezilor. Pe langa o serioasa reforma a invatamantului, coroborata cu accesul lainformatie, cu invatarea limbilor de circulatie (trebuie sa amintesc faptul ca in China se studiaza si se vorbeste engleza), cu diversitatea mass-media, in China existand deja o sumedenie de publicatii sau de canale audio-video, atat interne, dar si internationale (am urmarit acolo si Discovery, si Euro News), in China nu mai exista acea izolare "traditionala", acea inchidere ideologica. Dimpotriva, accesul este neangradit, si el tine si de politica aceasta de surmontare a concurentei mondiale, avand in vedere pozitia acestei tari, prin dimensiuni si potential cultural si al inteligentei, prin statutul de putere mondiala, nucleara si spatiala. Cred ca aceasta deschidere, culturala, in ultima instanta, aduce o optica noua - de fapt, a adus-o, in mentalitatea chinezilor. Nu cred ca politica conducerii de stat mai are caracteristica aceea dictatoriala ci, dimpotriva, este una care incurajeaza resursele culturale ale populatiei.Drept dovada, China are o credibilitate uriasa in fata comunitatii internationale, motiv pentru care este tinta preferata a marilor investitii economice, acestea succedandu-se cu o frecventa uluitoare in ultimii ani.
- Pana la urma, ati vizitat China ca scriitor, ca om de cultura. Si, inainte de toate, simturile s-au indreptat catre spatiul actului cultural si al cuvantului scris. Cum ati receptat aceasta lume a culturii actuale si a literelor? Exista un curent literar la moda? Ce scriu, de fapt, artistii din China?
- Aminteam, mai sus, ca am avut trei intalniri cu scriitori chinezi, din provincia Yunan. Din cele discutate, am inteles ca deschiderea acestora catre exterior a avut loc in anii '80, atunci cand s-a constituit si Uniunea de Arta si Literatura, care are, acum, peste o mie de membrii. Functioneaza doua reviste literare, una numita - intr-o traducere metaforica romaneascax "Originea fluviului", cealalta - in aceeasi traducere - "Cerul literaturii". Ambele apar in tiraje foarte mari, si se citesc, in principal, in centrele urbane, la tara munca fiind esentiala; se munceste zi si noapte. Dar despre asta vom mai vorbi.
Tot la Yunan, functioneaza patru mari edituri, una pentru arte, alta pentru minoritati, o alta are caracter de editura populara, accesibila maselor largi,si una care dezvolta proiecte editorilae in spatiul stiintei.
Tot aici am constatat preocuparea chinezilor pentru circulatia si folosirea informatiei. Ei sunt recunoscuti pentru abilitatile lor informatice si de comunicare, dovada fiind varfurile tehnologice de care dispun; am avut, insa, ocazia de a vizita un studio particular de televiziune, iar prietenul meu Gheorghe Schwartz, care a condus o vreme un astfel de studio, a ramas impresionat de dotarea de exceptie a acestui post de televiziune.
Revenind la literatura, trebuie sa spun ca dezvoltarea editoriala a acestui sector s-a produs dupa 1983, pentru ca pana atunci accesul publicului era permis la o singura carte: cea a conducatorului iubit, Mao Ze Dong. In paralel, a crescut numarul studentilor si a celorlalti participanti la viata culturala, dar se misca mai greu in privinta alinierii domeniului cultural la cel circulant pe piata mondializarii si globalizarii, din toate punctele de vedere. Astfel, literatura chineza are,inca, influentele realismului, nu cel socialist, dar cel putin pragmatic, lipsind, ce-i drept, latura metafizica, pe care generatiile din istorie au cultivat-o stralucit.
Poate este si consecinta unui sistem ideologic, destul de deschis, dar plin de crispari. Din acest punct de vedere, exista o polemica explicita intre vechea generatie de lideri si cei care se afirma acum, fapt resimtit si de registrele literare practicate.
(va urma)

Liviu APETROAIE
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1384 (s) | 22 queries | Mysql time :0.023443 (s)

loading...