News Flash:

Accident in Vinerea Mare

7 Mai 2002
1413 Vizualizari | 0 Comentarii
Un barbat din Letcani se afla internat in stare critica la spital, ca urmare a unui accident rutier petrecut pe raza localitatii. In Vinerea Mare, Petru Sarbu (55 de ani), beat crita, a fost lovit in plin de o masina. Groaznicul accident s-a petrecut in jurul orelor 11.30, in comuna Letcani. Petru Sarbu (55 de ani), din localitate, a incercat sa traverseze soseaua printre masinile angajate in traficul destul de aglomerat. Beat fiind, acesta a reusit sa ajunga numai pana la axul drumului si nu a observat o masina care se apropia din sensul opus de mers. Autoturismul Dacia 1310 condus, regulamentar, de Constantin Cojocaru (21 de ani), student la Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi" din Iasi, l-a lovit in plin pe barbat. In urma impactului extrem de violent, Petru Sarbu a fost proiectat cativa metri pe asfalt, iar in prezent starea lui este critica. Acesta a fost transportat in coma la Spitalul de Neurochirurgie, cu un echipaj al Serviciului de Ambulanta sosit de urgenta la fata locului. "Recomandam ca, in aceasta perioada foarte aglomerata din punct de vedere al traficului rutier, conducatorii auto sa-si sporeasca atentia la maxim, deoarece exista anumiti pietoni care nu tin cont de normele elementare de siguranta. De asemenea, recomandam, pe cat posibil, coducatorilor auto sa evite sa se deplaseze cu masina in apropierea bisericilor, unde traficul auto va fi mult prea aglomerat", a declarat maiorul Vasile Fetcu, seful Serviciului Politie Rutiera Iasi.

Agentii de circulatie, pe strazi

Pentru a preintampina evenimentele rutiere similare celui de la Letcani, agentii de circulatie de la Serviciul Politiei Rutiere vor fi in strada pe toata durata Sarbatorilor. La nivelul Politiei Municipiului s-a intocmit un plan de actiune si, conform acestuia, atat in oras, cat si pe raza judetului vor fi amplasate si aparatele radar. Pe data de 4 mai, intre orele 8.00-16.00, aparatele radar vor fi amplasate pe Drumul National 28A, pe raza localitatilor Targu Frumos-Blagesti-Gastesti. Un alt radar va actiona intre orele 14.00-22.00 pe Drumul European 583, pe raza localitatilor Letcani-Budai-Podu Iloaiei si, intre orele 19.00-23.00, radarul se va afla pe Drumul National 2, pe raza localitatilor Motca-Cristesti. In prima zi de Paste, politistii vor pleca in depistarea vitezomanilor, intre orele 6.00-14.00, pe DN 2, pe raza localitatilor Motca-Cristesti. De aici, aparatul va fi mutat pe DE 583, pe raza localitatilor Letcani-Sarca-Razboieni. Tot de la ora 6.00, soferii care circula pe raza municipiului trebuie sa fie atenti, deoarece aparate radar vor fi amplasate si pe strazile orasului, pana la orele 14. Ultimul interval de timp pentru ziua de 5 mai este intre orele 14.00-22.00 pe DN 24 Poieni-Coropceni. A doua zi de Paste, politistii vor actiona intre orele 8.00-14.00 pe DE 583, pe raza localitatilor Valea Lupului-Podu Iloaiei, intre orele 14.00-22.00, pe raza localitatilor Letcani-Budai-Razboieni si, intre orele 19.00-23.00, radarul va fi pe DN 2 Motca-Cristesti. In final, pe data de 7 mai, aparatele radar vor fi amplasate, intre orele 8.00-16.00, pe Drumul National 28B, pe raza localitatilor Boureni-Cotnari, intre orele 14.00-22.00 pe DE 583, pe raza localitatilor Letcani-Budai-Sarca si nici de aceasta data iesenii nu vor scapa, deoarece, intre orele 19.00-23.00, aparatele radar vor fi din nou pe strazile orasului.
Angela MAFTEI
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2010 (s) | 22 queries | Mysql time :0.078928 (s)