Local

Accident rutier cu victimă, în Iași! Un biciclist a ajuns la spital. Taximetristul ieșean implicat în impact, condamnat definitiv – GALERIE FOTO

Publicat: 02 nov. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Accident rutier cu victimă în Iași Un biciclist a ajuns la spital. Taximetristul ieșean implicat în impact condamnat definitiv - GALERIE FOTO
Un ieșean a fost pedepsit definitiv de către judecători, după producerea unui accident rutier cu victimă

Un taximetrist din Iași a fost pedepsit definitiv de judecători, după comiterea unui accident rutier cu victimă. Magistrații din cadrul Curții de Apel Iași l-au condamnat pe Gabriel Iulian Temeș la un an de închisoare, cu suspendare, pentru vătămare corporală din culpă

Un accident rutier cu victimă, care a avut loc pe o stradă din Iași, a trimis un biciclist la spital. Taximetristul care a provocat totul a fost pedepsit definitiv. Astfel, judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au respins ca nefondate apelurile formulate în cazul lui Gabriel Iulian Temeș. Inițial, acesta fusese condamnat de magistrații din cadrul Judecătoriei Iași la 1 an de închisoare, cu suspendare, pentru vătămare corporală din culpă. Pe lângă pedeapsă, judecătorii l-au pus pe taximetrist la muncă.

„Persoana condamnată va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, fie în cadrul Consiliului Local Iași – la Spitalul Clinic de Recuperare, fie la Direcția de Asistență Comunitară”, au precizat atunci magistrații ieșeni.

Mai mult, aceștia au constatat că a fost încheiată o tranzacție între victima Florin G. și asiguratorul Societatea de Asigurare-Reasigurare Asirom SA, cu privire la daunele morale în sumă de 75.000 de lei. Totuși, judecătorii ieșeni au obligat Asirom să îi achite victimei și daune materiale, în sumă de 4.901 lei.

Ieșeanul Gabriel Iulian Temeș, acuzat de vătămare corporală din culpă

Dosarul taximetristului ieșean Gabriel Iulian Temeș a început pe 9 august 2019. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași l-au trimis în judecată pentru vătămare corporală din culpă.

„Pe 15 iunie 2016, inculpatul a condus autoturismul marca Dacia Logan pe Calea Chișinăului, dinspre Baumax, către bulevardul Primăverii, iar, la efectuarea virajului la stânga, nu s-a asigurat, intrând în coliziune cu o bicicletă condusă regulamentar de către persoana vătămată F.G., care circula dinspre zona Țesătura, către Baza 3. După accidentul rutier, s-a produs vătămarea corporală a persoanei respective, care a necesitat un număr de 115 – 120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, au afirmat procurorii ieșeni.

Taximetristul a declarat că accidentul rutier nu a fost atât de grav

Taximetristul ieșean Gabriel Iulian Temeș a susținut că impactul pe care l-a produs nu a fost atât de grav. De altfel, la un termen de judecată, ieșeanul a subliniat că se consideră nevinovat, întrucât zilele de îngrijire medicală de care a beneficiat victima nu sunt o urmare a accidentului produs pe data de 15 iunie 2016. Polițiștii au demarat cercetările la scurt timp de la producerea accidentului rutier și au constatat că nici taximetristul, nici victima nu consumaseră băuturi alcoolice.

Totodată, anchetatorii au observat că taxiul marca Dacia Logan prezenta avarii la aripa dreapta-față, capota motorului și parbriz, precum și bicicleta de culoare gri, care avea avarii la roata din față. Mai mult, magistrații au constatat că victima a prezentat excoriații, echimoze, o fractură în treimea medie a claviculei stângi, cu minimă deplasare, leziunile putându-se produce prin cădere în urma unui accident rutier. Inițial, victima a necesitat pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

„În urma unei complicații (pseudo-artroză) suferite pe fondul leziunilor produse în urma accidentului rutier, pentru care s-a intervenit operator, prin concluziile certificatului medico-legal din 16 februarie 2017, s-a stabilit că persoana vătămată a prezentat o fractură de claviculă cu pseudo-artroză operată, iar leziunea traumatică s-a putut produce prin cădere în cadrul unui accident rutier, necesitând pentru vindecare 93-95 de zile de îngrijiri medicale în care se include și recuperarea fizioterapeutică pre- și post-operator”, au mai spus magistrații.

Adauga un comentariu