Local

Accident rutier în Bucium. O persoană a fost rănită – Exclusiv, Galerie Foto

Publicat: 25 feb. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii

În urmă cu câteva minute a avut loc un accident rutier în zona Bucium din Iași. Din primele informații se pare că două autoturisme marca Volkswagen au fost implicate în coliziune. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție și o autospecială aparținând Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD).

Accidentul s-a produs în momentul în care șoferița care se afla la volanul autoturismului gri a pierdut controlul volanului și a intrat în plin în celălalt vehicul. În urma impactului una dintre mașini a ricoșat într-un stâlp de înaltă tensiune. Unul dintre factorii care au dus la producerea evenimentului rutier este poleiul depus pe carosabil.

Bărbatul care se afla în autoturismul lovit a fost rănit și a fost transportat la o unitate medicală. Din fericire starea acestuia nu este gravă.

Recomandări pentru evitarea producerii accidentelor rutiere

Oamenii legii acționează în permanență cu scopul de a reduce riscul rutier, de a combate principalele cauze care generează accidentele rutiere și de a salva vieție, dar și pentru a sancționa participanții la trafic care nu respectă regulile de circulație, fiind un real pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice.

Recomandările Poliției Române pentru șoferi pentru a evita producerea accidentelor rutiere:

  • Contribuie la siguranţa rutieră! Nu conduce autovehicule dacă ai consumat băuturi alcoolice!
  • Planifică-ţi din timp călătoria! Dacă vremea este nefavorabilă renunţă la utilizarea automobilului propriu şi foloseşte transportul în comun.
  • Pe carosabil se pot forma zone alunecoase înainte ca termometrul să arate 0˚C. Ia în calcul iminenţa apariţiei poleiului!
  • Pleci la drum de sărbători? Nu risca să conduci obosit, ia pauze dese!
  • Este foarte important să ai o bună vizibilitate în trafic. Nu pleca la drum până nu ai curăţat complet toate geamurile maşinii.
  • Este ilegal să conduci sub influenţa substanţelor psihoactive, inclusiv a unor medicamente care conţin asemenea substanţe.
  • Distanţele de frânare pot fi de până la 3 ori mai mari pe drumuri alunecoase. Adaptează-ţi viteza şi circulă cu prudenţă!
  • Dacă ai consumat câteva pahare cu alcool în cursul serii, este posibil ca dimineaţa să fi încă sub influenţă. Nu risca să conduci astfel!
  • Asigură-te că sistemul de control al stabilităţii autovehiculului tău este pornit, pentru a-ţi asigura o tracţiune optimă.
  • Nu accepta să te urci într-o maşină condusă de un şofer băut! Anunţă imediat poliţia.
  • Dacă drumarii acţionează pentru deszăpezire creează-le spaţiu de lucru! Nu-i depăşi şi facilitează-le acţiunea!
  • Porneşti la drum lung de sărbători? Ca tine procedează alte câteva mii de şoferi! Ia-ţi o rezervă de timp!

 

Adauga un comentariu