Local

Accident rutier pe strada Anastasie Panu din Iași. Au fost implicate două mașini și s-au înregistrat 4 victime, dintre care doi copii – EXCLUSIV FOTO, VIDEO, UPDATE

Publicat: 10 iun. 2021
o mașină este implicată într-un accident rutier din zona Palatului Culturii pe strada Anastasie Panu
Accident rutier Anastasie Panu din Iași

În aceste momente, pe strada Anastasie Panu, chiar în faţa Palatului Culturii din Iași a avut loc un accident rutier. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme marca BMW. Traficul din zonă se desfăşoară cu dificultate din cauza faptului că cele două autoturisme se mai află pe carosabil.

Accidentul rutier a creat pagube materiale. În autoturismul BMW auriu se aflau doi copii care s-au speriat dar nu au fost răniți. Polițiștii rutieri sunt la fața locului și asigură fluidizarea traficului care se desfășoară cu dificultate.

UPDATE: Din nefericire, s-au înregistrat 4 victime la accidentul de la Palatul Culturii. S-au deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean care a preluat 2 copii şi mama (un copil a fos diagnosticat cu traumatism al membrului superior drept și un copil cu atac de panică). Mama a fost transportată la spital cu escoriații membrul superior stan, la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Sf. Maria Iaşi.

Un alt echipaj al SAJ Iaşi a transportat unul dintre șoferi la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Sf. Spiridon, bărbatul fiind policontuzionat, potrivit declarației prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iasi.





Comentarii
Adauga un comentariu