National

Accident rutier soldat cu cinci persoane rănite

Publicat: 08 dec. 2019
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Accident rutier soldat cu cinci persoane rănite

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că în urma primelor cercetări, poliţiştii au stabilit că un tânăr de 20 de ani, din comuna Sâncrăieni, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Gheorgheni – Miercurea-Ciuc, la ieşirea dintr-o curbă la stânga, a trecut pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 39 de ani, din comuna Mădăraş. Din accident a rezultat rănirea celor doi conducători auto şi a trei pasageri, toţi bărbaţi.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu, a precizat că una dintre victime era încarcerată, dar era conştientă. Autoritățile, de urgență la fața locului La faţa locului intervin trei echipaje din cadrul Detaşamentului Miercurea Ciuc cu o ambulanţă SMURD, o autospecială de descarcerare şi o autospecială complexă de primă intervenţie, dar şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Pentru bărbatul încarcerat s-a solicitat elicopterul SMURD, dar acesta nu poate veni în Harghita din cauza condiţiilor meteo, cu ceaţă densă. Toate persoanele rănite vor fi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Adauga un comentariu